Adrian Diaconu şi Daniel Oajdea, deputaţi PP-DD în judeţul Timiş, respectiv Iaşi, susţin o propunere legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr. 76/ 2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea forţei de muncă.
Potrivit propunerii lor, angajatorii care încadrează în muncă pe perioadă nedeterminată şomeri în vârstă de peste 45 de ani sau şomeri care sunt părinţi unici susţinători ai familiilor monoparentale ar fi scutiţi, pe durata contractului, de 50% din contribuţiile plătite de către angajator sistemului de asigurări sociale de stat şi ar primi lunar, în tot acest timp, o sumă egală cu valoarea indicatorului social de referinţă în vigoare, pentru fiecare persoană angajată din aceste categorii, cu obligaţia de a menţine raporturile de muncă sau de serviciu cel puţin doi ani.
„Analizând din perspectiva unui angajator prevederile legale actuale cu privire la facilităţile acordate celor care încadrează în muncă şomeri în vârstă de peste 45 de ani, consider că acestea nu satisfac cerinţele angajatorilor. Acum toţi angajatorii aleargă să angajeze şomeri tineri, deoarece consideră că merită să investească în tineret, pentru a-i trimite la specializare sau recalificare. Prin propunerea legislativă pe care o promovăm noi, dorim să stimulăm acei angajatori care încadrează persoane şomere în vârstă de peste 45 de ani şi chiar persoane aflate la limita vârstei de pensionare. Astfel ajutăm aceste persoane, care sunt părinţi sau bunici, să scape de problemele financiare şi de stres, le scoatem din marea masă a şomerilor” a declarat deputatul Adrian Diaconu.