Polițiștii rutieri au acționat din nou, timp de patru zile, în perioada 9 – 12 noiembrie, pe raza întregului județ, în vederea prevenirii și combaterii principalelor cauze generatoare de accidente rutiere. Astfel, au fost aplicate 954 de sancțiuni contravenționale, 271 dintre acestea fiind acordate nerespectării limitelor legale de viteză.
De asemenea, au mai fost sancționați 58 de pietoni, dar și alți 30 de bicicliști sau mopediști care nu au respectat prevederile legale. Ca măsură complementară, au fost reținute în vederea suspendării 58 de permise de conducere pentru nerespectarea regulilor privind efectuarea manevrei de depășire, nerespectarea limitelor legale de viteză etc.
Au fost retrase alte 44 de certificate de înmatriculare. În weekend polițiștii vor continua acțiunile care vin să combată neregulile din trafic.