Aroganţe, mofturi şi figuri doar la Iulius Mall Timişoara

- Advertisement -
Iulius Mall Timişoara – 330 de magazine, food-court, cinema multiplex cu 7 săli, club de bowling și biliard, patinoar și piscină sezonieră, sală de fitness, spațiu de joacă pentru copii, casino, restaurante și numeroase cafenele.

Locuri ideale unde îţi poţi da check-in ca să vadă şi „fraierii” consumatori de zacuscă de acasă că tu poţi şi „ai cu ce te laudă” (a se citi pe ritmurile piesei de la Partizan). Tot de acolo îţi poţi achiziţiona articole de îmbrăcăminte, încălţăminte sau alte categorii finalizate, paradoxal, în „minte”, cu care te poţi înzorzona din cap până-n potcoave.

Funcţional tot după premisa „Ce-i frumos şi lu` Dumnezeu îi place”, mall-ul e mai mult un mare catwalk, unde dacă nu ai tocuri rişti să te întrebe o „faraoană”, „Da` cât e rochia asta mare cu paiete aurii?”. Tot mall-ul este habitatul propice pentru orice „Falafel King”, acesta îşi poate etala dichiseala artistocratică prin poziţionarea cheii de la BMW şi/sau Merţan cât mai la vedere, prin acel șarm aparte conferit de ochelarii de soare „indoors” sau de virilitatea cu care soarbe dintr-un Segafredo.

De asemenea, dacă derulezi vreo activitate la mall este vital şi necesar ca smartphone-ul să suprinda totul în fotografii. Bei o cafea la Starbucks? Poză. Mănânci la food court? Poză. Ai ajuns la Black Box căutând food court-ul? Poză. Ai ieşit la o ţigară pe acoperiş? Poză.

Tot Iulius Mall Timişoara beneficiază şi de o parcare sub- și supraterană de 2.500 de locuri. „Breaking news-ul” ar fi că, cea subterană, va fi contracost”. Cel mai nou proiect din portofoliul Iulius Group anunţă dotarea parcării cu panouri electrice care oferă informaţii despre numărul de locuri libere, cu automate ce eliberează tichete de parcare, dar şi cu un software special de monitorizare a traficului.

Pentru staţionare se va percepe un tarif de 2 lei pe oră. Adică cum? Nu o să mai aibă „burghezia, spuma Timişoarei” cum să stea un ceas pe trei fursecuri şi o apă plată că le ajunge taxa de staţionare mai mult decât nota? Ba da, parcaţi afară, vă rog. Pentru a impulsiona cumpărăturile, centrul comercial recompensează orice fanatic ce „sparge” MINIMUM, să fim înţeleşi, de 100 RON, pe orice îi pofteşte cordul sau cardul. Şi-a cumpărat prinţesa ta o gecuţă, un pulovăraş şi nişte bluziţe? „Nu-i bai”, ai parcare gratuită la poalele mall-ului.

Şi dacă tot vorbim de acest „smart marketing” şi cei care îşi vor spăla maşina la Alma Aqua Touch (spălătorie auto amplasată tot în mall)  vor primi o oră şi jumătate de staţionare gratuită. Dar nu încheiem aici, Iulius Mall mai oferă clienţilor şi 30 de minute gratuite pentru ieşirea din parcarea subterană, asta în caz că neuronii suprasolicitaţi nu mai au capacitatea de a îndrepta autovehiculul spre exit, în timp record.

Acest material este un pamflet şi trebuie tratat ca atare (sau nu).

18 COMENTARII

  1. Foarte interesant este faptul ca desi , dupa spusele lui HD-oara „Orasul pute a rahat” , orasul colcaie de masini de HD-oara. HD-orenii or fi neam inrudit cu musca…cine stie? . Toate acestea pe fondul unei scaderi dramatice a locurilor de munca din acest majestuos municipiu/judet (HD). P.S. Daca stai sa calculezi, (tov. HD-oara), numarul de „turnulete” /cap de locuitor este semnificativ mai mare in celebrul „municipiu/colonie muncitoreasca(HD-oara)” decat in Timisoara.

  2. taranul care e taran,taran moare! ma minunez de fiecare data cand merg la mall in tm. toate pitipoancele ce atarna 5 ore la un cola in speranta ca il va plati careva ca doar ea si-a dat botu cu ruj ,e solarita si are tocuri asortate la fustita scurta si bluzita cu decolteul foarte adanc,iar de manuta rupta sta sprijinita o gentuta „dihor” ,asteptandu-l pe cocalarul cu pantofii de lac si cu gulerul ridicat, plescaind la o guma expirata, care bineinteles vine cu bmw-ul, cu numere de pakistan, si culmea ocupa 2 locuri la parcarea subterana sa nu-i zgarie careva masina !
    sunt scarbita de olteni ,moldoveni si de toti prost crescutii care merg la mall doar sa isi etaleze tinutele astfel ocupand locurile de parcare de la subteran. ia mai platiti voi daca tot vreti sa mergeti pe „podium”.
    sunt convinsa ca vor fi mereu locuri de parcare la subteran.

  3. Ce sa te astepti de la niste banateni corciti cu oltenii,moldovenii si tiganii.Orasul pute a rahat si nesimtire,gunoiele isi fac loc pe strazi,taranii care mor de fericire la vederea unui mall si a unui posibil servici ce presupune sa fii sclav la o multinationala,totul face parte din peisajul welcome to SCARBISOARA.
    Decat sclavete infect in oras mare mai bine NOBIL la tara.Pece

  4. Catre „de eu” : Comentariul tau este o dovada clara ca esti un mare imbecil. Pentru oricine a fost in mall-ul din Timisoara si in alte mall-uri din tara, de la Arad la Cluj, din Sibiu in Brasov sau chiar in Bucuresti este clar ca nu exista nici o diferenta decat cel mult de mod de prezentare. Ba in Bucuresti pe langa snobism, cocalareala si proasta educatie li se adauga doze mari de nesimtire si tupeu, caracteristici de baza a celor care vor sa se „descurce” in „locul de unde se da ora exacta”.

    Pana la urma, Bucurestiul, in care se amesteca oameni din toate colturile tarii este doar o reflexie a acestora si nu are cum sa fie mai „bun” sau mai civilizat. Ba datorita aglomeratiei si proastei organizari logistice vedem intr-un numar mult mai mare comportamentele de genul celor enumerate mai sus, in special nesimtirea si tupeul ca si precursoare ale celorlalte comportamente gen snobism, cocalareala, s.a.m.d.

    Hai pa!

  5. Cica mai ales din Bucuresti… Gura mica carpacilor, ca mall = snobism, cocalareala si proasta educatie e doar la voi in timicioara. In restul tarii, mall-ul e un loc de unde isi face cumparaturile toata populatia, caci un mall inseamna si magazine de haine cu preturi obisnuite si electronice si hypermarket la parter. Deci prin asta fie recunoasteti ca toti timisorenii sunt snobi si restul descrierii, fie ca sunt fomisti si doar Ionelas isi permite sa mearga la mall.

  6. SUNT f multi care lucreaza la mall sau companiile din zona si parcheaza masina in parcarea interioara de la mall…. mai sunt si acei smecheri care isi lasa masina in parcarea interioara si daca ii cauti ii gasesti in afara mallului ….este o idee f buna deoarece asa te obliga sa mai faci putin miscare …nu sa mergi cu masina de fitze pana in terasa gen unirii

  7. Mă uit la postările anterioare şi mă minunez şi de inteligenţa unora dintre vizualizatorii acestui articol. Scopul acelei acţiuni este tocmai în ajutorul celor ce merg la Auchan. De foarte multe ori am mers la Auchan şi m-am învârtit 20 min prin parcarea subterană până să găsesc un loc de parcare, pentru că toţi snobii care merg la mall (nu Auchan) parchează acolo. Pe mine mă bucură acţiunea asta, pentru că dacă merg la Auchan oricum cumpăr de 200-300 lei şi dacă dau 3-6 lei în plus… nu mai are nici o importanţă. La fel dacă merg la film cu soţia şi plătesc vreo 60 lei nu mai contează 6 lei în plus. Acţiunea respectivă e menită să descurajeze acţiunea celor care atârnă 10 ore la mall, nu e menită să fie un mod prin care Auchan să mai facă ceva bani. Încasările de la Auchan sunt peste 100.000 eur/zi ..aşa că 1000 de eur din parcare… nu le impulsionează afacerea. La un moment dat tre’ să ne trezim ca naţiune şi să fim conştienţi că tre’ să plătim pentru servicii şi tre’ să şi muncim mai mult ca să ne putem compara cu restu’ Europei.

  8. Alina, nu stiu pe unde ai umblat tu dar oriunde in lumea asta parcarea e gratis intr-o anumita limita. De ex in budapesta (unde parcarea e pe 4 nivele) e gratis in limita a 2h dupa care se plateste doar daca nu ai achizitionat nimic. Daca poti prezenta un bon (chias si de suc) parcarea e gratis, asta normal e valabil la parcarile centrelor comerciale (mall, ikea etc). In Londra, parcarea pe marginea drumului e gratis in limita a 15 min si 2h la persoanele cu handicap (gen telpark). Deci daca observi tiparul, fata de mallul nostru de 3 la leu dincolo se gandeste cu capul, nu cu partea dorsala. Scopul mallului nu e sa faca bani din parcare ci din vanzare. Sa pui o limita inferioara de 100 lei mi se pare penibil, binenteles daca te duce bibilica o poti fenta si pe aia.

  9. 1 cola baut la mall = 6 ron (fara ciubuc)
    1 cola baut la mall in 3 ore devine 6 ron (fara ciubuc) + 6 ron parcarea
    nush ce sa zic , cam scump poate e cazul sa va reprofilati pe apa plata , e mai sanatoasa si mai ieftina

  10. Da, dar nu e ca si cum nu poti parca decat in parcarea subterana. Si daca chiar si parcarea de afara de la mall e la full, atunci parchezi la Galeria, sau in cel mai apropiat loc de parcare ( marcat ca atare, ca trotuarul din proximitatile mallului, de pe Antenelor nu mai e tot parcare publica, oricat de greu ar fi sa cari sacose in tramvai). Si vreau sa stiu si eu ce oameni care „nu sunt oameni cu bani” nu pot sa vina la auchan decat cu masina. Inteleg daca vin din Ronatz (desi nu cred ca e cazul) dar sunt foarte sigura ca si de pe Lipovei tot nu pot sa faca pe jos o plimbare de 10 minute pentru o paine.

  11. Bun, dar sunt foarte multi oameni care merg in weekend cu masina la mall doar pt auchan, ca e destul de greu sa cari ditamai sacosele in troleu si nu sunt chiar oameni cu bani, si aleg auchan ul ca e mai aproape decat realul. Cred ca daca baga parcare cu taxa o sa piarda clientii de la auchan
    Plus ca sunt altii care vin la pasapoarte sau permise sau sa si ia copii de la gradinita
    .. chiar nu mi se pare oki sa plateasca !

  12. cred ca parcarea si cladirea si materialele textile in sine nu sunt vinovate cu nimic. Da, parcarea se plateste peste in multe malluri mai rasarite din Occident, tocmai ca sa te arda la buzunar si sa te faca sa mani caii putere mai repejor, si sa apuce toata lumea sa cumpere o franzela cu cascaval pentru cina…vorba vine…ca cei de la Iulius Mall aleg sa-si recompenseze clientii generosi, asta e politica lor personala, pot sa faca ce vor. Dar, again, nu cladirea, ideea de mall, magazinele si nici macar oamenii de afaceri destepti care au stiut ca vor profita de pe urma unui astfel de centru comercial ( unic pana acum in Timisoara, oare de ce? ) nu sunt vinovati pentru snobisme, nonvalori si…cum era? proasta educatie. Alea au rasarit in Timisoara de dinainte ca „Cezar” sa-si lase „amprenta”.

  13. Bem-vindo ao NorteShopping.

    Cum naiba sa platesti parcare in mall?
    Este hotie pe fata, se stie clar ca pierzi timpul si tocmai asta-i farmecul ,ti-i se pare ca daca parcarea e gratis …e mai avantajos.
    Afara de exemplu ,in Porto la NorteShopping nu se plateste si nu s-ar plati parcarea. Are 73.275 m2. , 273 de magazine are 30 de restaurante 8 sali de cinema si muuulte alte sali de sport, de copii etc
    Si are parcare subterana si supraterana 4400 de locuri .
    Da de acord in magazinele mijlocii se pot platii parcarile deoarece si preturile scad , in schim la moll totul e scump.

  14. Discutabil, am fost si in america si putine parcari erau cu plata iar cu bonul de cumparaturi de la orice magazin devenea gratis parcarea, dar asta e decizia mall-ului pana la urma. Sincer mi se pare o decizie ok pentru ca sunt multi care folosesc parcarile astea ca si garaj. Nu mi se pare ok daca merg la film sa platesc parcarea de exemplu, adica sa pot scana biletul sau bonul si sa fie gratis pentru sa zicem 4 ore (sa ai timp sa bei si-un citro, sa fi vazut, vorba articolului). Daca vrei insa sa ai parcare platita la mall si sa umpli amboulea parcarea, mi se pare de bun simt asa o reglementare. Depinde, e gandita doar sa mai mulga sau chiar e gandita practic si cu bun simt, la asta se rezuma totul.

  15. Domna/Domnisoara Alina,fie ca citeati,fie ca nu citeati acest articol,rezultatul e acelasi…nu sunteti nici pe departe de mesajul editorialistului.,alta era ideea. Apropos,azi ati dat check in din mall? 🙂
    PS: Felicitari pentru articol!

  16. Sincer, cel care a scris articolul a umblat pe undeva in lumea asta ? Peste tot se plateste parcarea. Si daca chiar nu iti convine mai ai una unde nu se plateste, e prea departe sa lasi masina afara daca nu poti da 2 lei/ h ?

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore

Articole asemănătoare

Atracții turistice din Timișoara pentru toamna aceasta

Nu mai este un secret că orașul Timișoara este...

Primarul Dominic Fritz a încălcat legea rutieră direct din șaua bicicletei

Pentru că românul s-a născut poet și știe, pe...

USR+ Timiș își va lua adio, cât de curând, de la consilierul local Ana Munteanu

Pentru că românul s-a născut poet și știe, pe...

Din aceeași categorie

Şoferii care parchează în zonele rezidențiale şi nu au abonament, scapă de amenzi până în 22 aprilie!

Veşti bune pentru şoferii timişoreni! Serviciul Public pentru Administrarea...

Parcare noua, ”amenajata modern” in zona in care locuieste primarul Timisoarei

Primarul Timișoarei, liberalul Nicolae Robu, a anunțat că un...

Primarul Timisoarei: sondaj despre inchirierea locurilor de parcare din cartiere

Primarul Timișoarei, Nicolae robu, a creat un sondaj prin...

Nesimtirea se plateste, dar se inmulteste la Timisoara! Din pacate…

Direcția Poliția Locală Timișoara a anunțat că peste 2.000...