Asta-i CULMEA! După palmieri, jardiniere și pasajul Michelangelo, polițiștii locali vor păzi și… ȚIGANII, la nunți

- Advertisement -

Știe tot românu’ că țiganii de pe plaiurile mioritice o țin din paranghelie în paranghelie, însă asta nu ar fi o problemă dacă petrecerile romilor nu s-ar desfășura cu mulți decibeli peste limita admisă și fără trafic blocat. Același lucru îl știu și timișorenii, sau poate mai ales timișorenii după ce, cu ”ajutorul” fostului edil, sau, hai să nu fim răi și să spunem ”pe vremea lui Ciuhandu”, țiganii au pus stăpânire pe zona ultra-centrală a urbei de pe Bega.

Atunci când puradeii lor se căsătoresc, aceștia aduc instalații de sonorizare cu care se pot ține concerte pe stadion fără nici o problemă, însă nu acesta este ”subiectul” de azi. Zilele trecute, câteva specimene, prezente la Catedrala Mitropolitană din Timișoara s-au gândit că dacă tot e foarte cald, să-și scoată lada cu bere din portbagajul unui bolid cumpărat din muncă cinstită ”pe-afară” și s-o așeze, unde altundeva, dacă nu pe treptele lăcașului de cult.

Așa cum era de așteptat, presa locală a vuit a doua zi, iar la citirea noutăților, luni, la primele ore, primarul Timișoarei Nicolae Robu, a dat ordin ca supusul polițist-șef Dorel Cojan, din cadrul Serviciului Poliția Locală, să-și facă apariția pentru a oferi explicații. ”Polițiștii locali au identificat în aceste zile persoanele care au participat, în data de 5 iulie 2015, la un eveniment organizat la Catedrala Mitropolitană respectiv botez și au fost fotografiate consumând alcool pe treptele lăcașului de cult, circulând cu caleașca trasă de cai. Cei în cauză au fost sancționați pentru faptele prevăzute de Legea 61/1991 republicată, respectiv consum de băuturi alcoolice în locuri publice, sancțiunile aplicate fiind cele maxime prevăzute de lege, iar o sancțiune a fost aplicată la HCL 251/2002 pentru circulația caleștii trasă de cai fără aviz. În total au fost sancționate un număr de nouă persoane cu amenzi însumând 6.800 lei. De asemenea, sunt în curs de identificare și proprietarii autovehiculelor care apăreau în imagini, urmând a se lua măsurile legale și în ceea ce îi privește pe aceștia. Cei în cauză au fost prezentați în cursul zilei de ieri d-lui primar Nicolae Robu care a avut cu ei o discuție cu privire la cele întâmplate”, anunță reprezentanții Poliției Locale.

De partea cealaltă, edilul-șef al Timișoarei, Nicolae Robu, a precizat, astăzi, că a cerut să fie aduși vinovații în fața sa pentru a-i muştrului, ceea ce s-a și întâmplat. ”Le-am explicat că ceea ce au făcut este absolut inadmisibil, că reprezintă o adevărată blasfemie, o sfidare la adresa cetăţenilor acestui oraş, şi că vor fi sancţionaţi conform legii. Şi-au cerut scuze cu toţii, în mod repetat, încercând să îşi găsească circumstanţe atenuante. (…) Oamenii credeau că atât cât au făcut nu-i chiar mare bai… Că a fost foarte cald, le-a fost sete şi dacă tot au avut bere s-au gândit să îşi astâmpere setea. Le-am explicat că e absolut inadmisibil ceea ce au făcut şi că trebuie să vadă lucrurile altfel dacă vor să nu aibă necazuri şi să aibă şi respectul semenilor cu care convieţuiesc. Pentru că aşa toată lumea îi detestă, dacă fac astfel de lucruri. Mi-au promis solemn, cu toţii, că nu vor mai face niciodată”, a explicat liberalul de la conducerea Primăriei.

Mai mult, Robu a anunțat că a convenit ca toate instituţiile de ordine publică din Timişoara să colaboreze şi să se comporte cu fermitate și intransigenţă faţă de orice tentativă de deranjare a liniştii cetăţenilor. ”Ştim că în perioada care urmează se organizează în oraş parangehlii, nunţi, botezuri şi mai ştiu eu ce alte sărbători. Dacă va fi cazul să se deplaseze un număr mare de persoane şi maşini, se va interveni aşa cum vor stabili cei care au în atribuţii acest lucru, astfel încât deranjul să fie cât mai mic”, a spus Robu, care a decis ca țiganii să fie ”escortați” de la locul de plecare înspre paranghelie și până la sosirea lor la petrecere, ceea ce înseamnă că, din nou polițiștii locali (și mă tem că nu doar ei, ci și cei de la Poliția Națională), vor face exact altceva decât trebuie!

Astfel, Timișoara devine primul oraș din lume unde palmierii, jardinierele cu flori, un pasaj rutier subteran și… țiganii, sunt ”păziți” de polițiștii locali, asta în condițiile în care la niciun polițist local nu scrie în fișa postului că are atribuții în acest sens!

Domnu’ Robu, situația devine absolul jenantă, iar acest Dorel (Cojan – șeful Poliției Locale – n.r.) al polițiștilor, și acțiunile sale, cunoscute și sub titulatura de ”Cojănisme” (un fel de pupincurisme din perioada când acesta activa în cadrul IPJ Timiș), nu fac decât să transforme instituția într-o cârpă de șters pe jos a primarului, ori nu asta e destinația Poliției Locale.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore

Articole asemănătoare

Din aceeași categorie