Caravana TIFF aduce încă o săptămână plină de filme, la Timişoara. Află unde pot fi văzute proiecțiile

- Advertisement -

Caravana TIFF aduce în atenția publicului filme de succes din mai multe țări, punând accent totodată pe producțiile autohtone şi este organizată în colaborare cu Festivalurile de Film de la Sofia, Sarajevo, Istanbul și Odessa.

Proiectul își propune să ofere cinefililor din Timișoara experiența filmelor de calitate. Alături de celelalte caravane din țările partenere, evenimentul ajută la dezvoltarea unor noi audiențe și oferă noi perspective în ceea ce privește vizibilitatea filmelor din Sud-Estul Europei.

La proiecțiile organizate în perioada 11-15 august intrarea este liberă. Accesul la proiecțiile organizate în weekend, 16-17 august, urmând a se face pe baza biletelor achiziționate la intrarea în Grădina de vară Capitol. Prețul unui bilet este de 10 lei. Biletele pentru proiecțiile din weekend se pot cumpăra în perioada 13-17 august, intre orele 20:00-22:00.

Program:
Luni, 11 august – ”With Mum/ Cu mama” (regia Faruk Lončarević) – intrare liberă
Sarajevo. Un deceniu după război. Berina, o tânără artistă introvertită, încearcă să-și salveze mama bolnavă de cancer în fază terminală prin ritualuri, magie, speranță.

Marți, 12 august – ”Nuntă în offsaid” (regia Daniel Sánchez Arévalo) – intrare liberă
Ephraim, cel mai mic din cinci fraţi, îi cere colegei lui Carla, în vârstă tot de zece ani, să se mărite cu el când vor împlini 18 ani. Opt ani mai târziu, cine s-ar fi gândit că Spania va juca finala Cupei mondiale la fotbal în Africa de Sud exact în ziua nunţii lor? Ephraim îşi reuneşte familia în această zi de catharsis naţional şi, cu întreaga ţară paralizată de meci, fiecare membru al familiei se va confrunta cu cea mai importantă provocare a vieţii: să se accepte aşa cum este.

Miercuri, 13 august – ”Stockholm (regia Rodrigo Sorogoyen) – intrare liberă
O întâlnire aparent banală, între un băiat și o fată. El ii mărturisește că s-a îndragostit la prima vedere, ea nu-l crede. Pe parcursul plimbării lor nocturne prin Madrid, fiecare își dezvăluie treptat dorințele, secretele, dar și câteva minciuni nevinovate. Curând, însă, vor reveni cu picioarele pe pământ, în realitatea dură a luptelor pentru control, a jocurilor psihologice și a conflicelor între sexe. ”Stockholm” ne oferă ocazia extraordinară de a observa relatiile dintre tinerii din ziua de azi. Filmul este câștigătorul Trofeului Transilvania la TIFF 2014.

Joi, 14 august – ”București, unde ești?” (regia Vlad Petri) – intrare liberă
La 23 de ani de la Revoluţie, românii se întorc pe străzile Bucureştiului, recucerind spaţiul public. Regizorul le urmăreşte poveştile pe parcursul unui an de zile, de la primele zile ale protestelor până în zilele referendumului pentru demiterea preşedintelui. Un film despre oameni în acelaşi timp impulsivi şi curajoşi, pierduţi şi devastaţi. Şi despre o revoluţie care devine o absurditate tragică.

Vineri, 15 august – ”Domnișoara Christina” (regia Alexandru Maftei) – intrare liberă
Ecranizare a binecunoscutei nuvele „Domnişoara Christina” de Mircea Eliade. Prins între dragostea imposibilă de dincolo de moarte a Domnişoarei Christina şi cea pământeană pentru Sanda, logodnica lui, tânărul Egor luptă pe tărâmul alunecos dintre vis şi realitate. Va reuşi el să-şi salveze iubita şi sufletul din această confruntare întunecată?

Sâmbătă, 16 august – ”#Selfie” (regia Cristina Iacob) – intrare pe bază de bilet
În loc să stea acasă şi să înveţe pentru Bac, trei proaspăt absolvente de liceu decid să plece la mare şi să îşi termine adolescenţa în stil rebel. Yasmine, Roxi şi Ana sunt hotărâte să se distreze şi să uite de responsabilităţi în ultimele două zile dinainte de examenul maturităţii, iar asta înseamnă să încalce orice regulă şi să facă tot ce le trece prin minte, fără să ţină cont de consecinţe. Vor libertate, adrenalină şi dragoste de-o vară, iar cei trei tineri pe care îi agaţă la mare par mai mult decât dispuşi să le ofere ce doresc.

Duminică, 17 august – ”Expresul zăpezii/ Snowpiercer” (SUA 2013) – intrare pe bază de bilet
Regie: Joon-ho Bong , distributie: Chris Evans, Ed Harris, John Hurt, Tilda Swinton, Jamie Bell, Vlad Ivanov, premii: Cel mai bun regizor – Blue Dragon Awards 2013
Sinopsis: În viitorul apropiat, un experiment destinat să micşoreze efectele încălzirii globale aruncă Terra într-o nouă epocă de gheaţă şi ucide aproape toate fiinţele vii. Singurii supravieţuitori umani sunt călătorii din Snowpiercer, un tren gigantic pus în mişcare de un motor revoluţionar. La bord este proclamat un strict sistem de clase sociale, cu elita spre capătul din faţă al trenului, iar cei săraci în capătul opus. În anul 2031, cei defavorizaţi se pregătesc de revoluţie…

Caravana Filmelor TIFF la Timișoara este un proiect organizat de Asociația Pentru Promovarea Filmului Românesc, cu sprijinul Primăriei Municipiului Timişoara şi al Filarmonicii Banatul.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore

Articole asemănătoare

Din aceeași categorie

Copii din Timiș, la prima tabără mobilă din România

Un proiect inedit dedicat copiilor din mediul rural a...

Showcase Dokstation la Linked Culture 2019 – filme despre eroi punk si vedete pop

Mai sunt câteva zile până la Linked Culture 2019,...

Jandarmii din Timis, cu caravana in piata si la mall. Oamenii legii isi cauta colegi

"ATENŢIE VOM FOLOSI FORŢA ....CUVINTELOR" – este sloganul sub...

Începe Caravana Fondurilor Europene în Regiunea Vest

Startul ”Caravanei Fondurilor Europene în Regiunea Vest” se va...

Noul Mall din Timișoara va avea un multiplex Cinema City URIAȘ! Cum vei putea SIMȚI filmele cu tehnologia 4Dx

Fondul sud-african de investiţii NEPI (New Europe Property Investments),...