Cel mai mare eveniment de Resurse Umane din zona de Vest a României are loc, în această primăvară, la Timişoara!

- Advertisement -

Domeniul resurselor umane este unul complex şi cuprinde o multitudine de arii, iar specialistul HR are în responsabilitatea sa activităţi pe cât de atractive, pe atât de diverse: de la procesele de payroll, recrutare, până la thenologiile aplicate în activitatea de zi cu zi. De aceea, de multe ori este dificil pentru organizaţii să aleagă obiectivele de resurse umane strategice şi esenţiale, fără de care organizaţiilor le este greu să se menţină pe o piaţă globalizată, în continuă schimbare.

Pe lângă stabilirea şi implementarea unor strategii de HR eficiente, specialiştii în resurse umane au nevoie şi de un mediu propice în care să afle care este pulsul industriei de HR&Management şi unde poate rolul lor major în dezvoltarea unui business.

HR Summit- ExpoConferinţa de Resurse Umane, vine în ajutorul acestora, ajutând la crearea unui cadru ideal pentru networking şi knowledge sharing, în care cei care lucrează în industria de HR pot face schimb de informaţii, pot afla noile tendinţe şi pot învăţa care sunt cele mai eficiente practici din industrie.

Tocmai prin structura sa complexă, care cuprinde sesiuni de debate, prezentări de studii naţionale şi internţionale din aria HR-ului, workshop-uri şi zona expoziţională, HR Summit aduce un plus de valoare industriei de Resurse Umane regionale şi naţionale. HR Summit Timişoara aduce în acelaşi loc 14 speakeri şi peste 120 de specialişti în HR, headhunters, general manageri, consultanţi din companii de training, coaching şi resurse umane, dar şi pe cei pasionaţi de aria resurselor umane.

Conferinţa este completată de o zona expoziţională, deschisă publicului larg, în care furnizorii de servicii din domeniul resurselor umane îşi vor expune portofoliile de produse şi oferte, facilitând interacţiunea firmelor de recrutare, HR, traning&coaching cu managerii şi specialiştii din domeniu. Signal Iduna, Roamanian Software, UCMS, Mindit şi Max Relax sunt doar câteva dintre companiile expozante la aceasta ediţie. Mai multe detalii despre programul şi speakerii primei ediţii HR Summit Iaşi găsiţi pe site-ul evenimentului: www.timisoara.hrsummit.ro.

Signal Iduna, Romanian Software, în calitate de Main Sponsors şi UCMS Group, în calitate de Gold Sponsor, fac posibilă desfăşurarea acestei ediţii HR Summit, în data de 29 mai. Libero Events este o agenţie de evenimente B2B şi B2C, care are în portofoliu manifestări în domenii ca: turism, home&deco, comerţ online, medical şi evenimente dedicate antreprenoriatului. Organizăm târguri şi expoziţii: Touristica, Deco Show, BookShow, conferinţe: The Woman, HR Summit, Tecomm, MarkDay, Software Architecture Day, Arthitecture, workshopuri şi seminarii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore

Articole asemănătoare

Din aceeași categorie