Cel mai vechi parc din Timișoara, lăsat în paragină de către municipalitate FOTO

- Advertisement -

Reprezentanții municipalității au făcut o vizită în Parcul Poporului în urma unor sesizări din partea cetățenilor Timișoarei.  Astfel, s-au constata lucruri grave, coșurile de gunoi sun ruginite, pergolele stau să cadă, fântâna nu mai funcționează, etc.

„Un domn, Cosma Mihai, ne-a trimis o sesizare şi a fost şi în audienţă, prin care dumnealui, ca locuitor zonei Parcului Poporului, ne-a atras atenția asupra unor deficiențe. Coşurile de gunoi sunt ruginite şi murdare, gardul Coltermului arată jalnic, există o zonă unde au fost nişte WC-uri publice care s-au închis din motive ştiute doar de cei care au făcut operaţiunea respectivă – ale primăriei erau -, sunt alei care n-ar avea ce căuta, scurtăturipergolele şi tot materialul lemnos stau să cadă şi pot pricinui daune majore, sunt crengi căzute, fântâna nu mai funcționează”, a anun’at viceprimarul.

Parcul Poporului este cel mai vechi parc din oraşul nostru, a fost amenajat în 1910, și are aproape 5.000 de metri pătraţi. În ultima vreme, potrivit primarului:„ s-au investit bani şi în sistemul de irigare, în gardul acela pe care l-au făcut în timp record, rar a durat edificarea unui gard de cărămidă 2 ani de zile şi cu două firme. Se vede că n-a trecut mână de om pe acolo de multă vreme”

Stoia a explicat că se vor lua măsuri cât mai grabnice. În acest sens, viceprimarul a vorbit cu Adrian Bere, șeful Direcției de Mediu a primăriei care a luat notă de problemă:

„Am avut o discuţie în cursul dimineţii cu domnul director Bere de la Direcţia de Mediu, care a luat notă de ceea ce am constatat noi, chiar a avut o atitudine foarte constructivă, în sensul că dânsului îi mai scapă câte o chestie şi e bine cine vede să-l sesizeze… Am discutat şi cu domnul primar şi am căzut că trebuie luate măsuri urgente pentru a-i da un aspect cât de cât acceptabil, ca să nu zic civilizat” 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore

Cel mai lung cuvânt din limba română are 44 de litere. Tu poți să-l pronunți?

Cel mai lung cuvânt din limba română este "PNEUMONOULTRAMICROSCOPICSILICOVOLCANICONIOZA"....

NIS Petrol Timișoara și București, în percheziții DIICOT, pe motive de spionaj

Azi dimineața, puțin după ora 10, sub coordonarea unui...

Articole asemănătoare

Din aceeași categorie

Copaci, gazon si flori, noul ”spatiu verde” pe strazile Cluj, Aries si Calea Martirilor

Administrația publică locală din Timișoara anunță că, după ce...

Nicolae Robu, audiat la DNA

Primarul Timișoarei a fost chemat la DNA să dea...

Timișoara, cu un singur viceprimar

Timișoara a rămas cu un singur viceprimar. Asta după...

Sorin Grindeanu şi ,,prostituţia” din PSD Timiş

Deciziile PSD nu sunt decizii emoţionale sau pripite, ci...

După 26 de ani, aceleaşi figuri triste fac jocurile în politica locală

Dacă la centru, cum le place unora nostalgici să...