Veşti proaste pentru şoferii din Timişoara – o nouă restricţie de trafic intră în vigoare de mâine. Pe una din cele mai mari artere din oraş se va închide traficului, la ordinul constructorului PORR care face lucrările de lărgire a pasajului Jiul.
„În vederea continuării lucrărilor necesare pentru lărgirea pasajului Jiul, s-a luat decizia închiderii traficului rutier pe un tronson din Calea Circumvalaţiunii, între bd. Republicii şi Calea Bogdăneştilor. Măsura va fi pusă în aplicare începând cu data de 31 mai 2017, de la ora 22 şi va fi valabilă până la data de 10 iunie 2017. Firma care execută lucrările va realiza, în această perioadă, demontarea şi montarea podurilor de cale feratã aferente unor linii de circulaţie, conform proiectului”, a anunţat Primăria Timişoara.
În urmă cu câteva zile primarul Nicolae Robu anunţa că „La Jiul lucrurile merg foarte bine, în intervalul 1-5 iunie se va închide traficul completamente şi se vor monta două din cele trei poduri. Apoi, din nou se va închide traficul şi se va monta cel de-al treilea pod. Apoi, după un alt interval nu foarte lung, se va întrerupe circulaţia pentru a se demola culeea veche şi a se asigura deschiderea nouă pe sub subpasaj cea corespunzătoare celor cinci benzi. Deci va rămâne tot spaţiul liber cu sprijinirea podurilor, celor trei poduri pe care sunt liniile de cale ferată vor fi liniile de cale ferată puse le noile culei şi înspre gară şi înspre spitalul de copii. Şi asta înseamnă că dacă toate merg aşa cum le-am planificat noi, evident suntem meteo dependenţi, nu vom avea nicio problemă ca în septembrie să facem inaugurarea. (…) Ne spun cei care fac lucrările. Nimeni nu închide de dragul de a închide. Atunci când există riscuri, trebuie. Vă aduceţi aminte că eu mă aşteptam să se închidă şi atunci când s-a făcut străpungerea. Luna iunie va fi mai aerisită în a doua parte a ei şi nu întâmplător am ales perioada 1-5 iunie pentru prima închidere, ci pentru că sunt zile libere şi multă lume pleacă pentru acel weekend prelungit”.