Concurs de arta fotografica si productie video: ”Timisoara la 100 de ani – obiective turistice”

- Advertisement -

Primăria Timişoara prin Casa de Cultură Timişoara, Biroul Organizare Evenimente, anunță lansarea unui concurs pliat pe două secţiuni (fotografie, clip video) menit să pună în valoare potenţialul turistic şi artistic al oraşului, din perspectiva artistului fotograf sau al producătorului de film.

Timişoara aniversează în acest an 100 de ani de la alipirea Banatului la România, motiv pentru care a fost lansată ideea realizării unor producţii video şi foto corelate cu acest eveniment. Scopul urmărit prin organizarea acestui concurs este de a forma şi de a dezvolta simţul estetic şi artistic al iubitorilor de artă fotografică şi de film, cunoaşterea şi promovarea valorilor culturale. Materialele înscrise în concurs vor evidenţia obiectivele turistice ce recomandă Timişoara, inclusiv evenimentele culturale derulate.

Condiţiile de participare la Secțiunea artă fotografică ”Cele mai frumoase 100 de fotografii din Timişoara” sunt următoarele:

  • fotografiile trebuie să aibă o rezoluţie mai mare de 1500×3000 pixeli, nu trebuie să depăşească 100 fotografii/participant şi să respecte legea dreptului de autor;
  • participantul trebuie să fie proprietarul tuturor drepturilor asupra fotografiilor înscrise în concurs;
  • nu este permis ca fotografiile să aibă data şi watermark-ul cu numele autorului.

Condițiile de participare la Secțiunea clipuri video ”Top cele mai frumoase 10 clipuri video cu Timişoara” sunt următoarele:

  • clipurile video trebuie realizate în format Full HD (1920×1080 pixeli, 24 sau 25 frame-uri pe secunda) sau la o rezoluţie superioară, cu o durata maximă de 1 minut și 30 secunde;
  • sunt acceptate maxim 10 clipuri video/persoană;
  • participantul trebuie să fie proprietarul tuturor drepturilor asupra clipurilor înscrise în concurs și trebuie să folosească doar coloane sonore cu permis/licență de folosire în clipul înscris în concurs;
  • nu este permis ca propunerile video să aibă data şi watermarkul cu numele autorului.

Juriul şi organizatorii îşi rezervă dreptul de a elimina fotografiile şi clipurile video care conţin orice formă de violenţă, prezintă încălcarea legii sau orice modalitate prin care aceasta poate fi încălcată, promovează discriminarea de orice natură, prezintă consum de substanţe ilegale, pot aduce prejudicii unei persoane, unei afaceri sau unei societăţi, conţin materiale publicitare, au caracter ofensator, abuziv, indecent, calomniator sau obscen, sau care sunt protejate de drepturi de autor, care nu aparțin concurentului. De asemenea, juriul şi organizatorii concursului nu îşi asumă nici o responsabilitate privind eventuale încălcări ale dreptului de autor. Responsabilitatea revine în mod exclusiv celui care a trimis fotografia sau clipul. Participantul este unic responsabil asupra unor consecinţe directe sau indirecte ce pot apărea ca urmare a participării în acest concurs.Organizatorul concursului nu are nici o răspundere şi nu va fi implicat în litigii legate de utilizarea materialelor trimise de către participant.

Organizatorul are dreptul de a publica/utiliza fotografiile şi clipurile înscrise în concurs, garantând respectarea drepturilor de autor şi folosirea imaginilor în scopul promovării valorilor înscrise mai sus. Fotografiile vor putea face obiectul expoziţiilor ce se vor organiza de către Primăria Timişoara şi Casa de Cultură Timişoara (exemplu – Festivalul Artelor Timişorene), cele mai interesante urmând să constituie parte a unui album fotografic reprezentativ pentru Timişoara. Clipurile video vor putea fi utilizate ca elemente de promovare în mediul on-line a oraşului Timişoara.

Depunerea propunerilor

Propunerile se vor depune pe CD/DVD/stick, împreună cu fişa de înscriere (se poate descărca de la mai jos), la Biroul Organizare Evenimente (Primăria Timişoara, camera 102) de luni până vineri, între orele: 11:00 – 13:00, până cel târziu în data de 12 mai 2019. Trimiterea fotografiilor şi a clipurilor video şi participarea la concurs presupune că participantul a acceptat în totalitate condiţiile prezentului regulament şi eventualele decizii ulterioare ale juriului şi ale organizatorilor.

Premii:
Secțiunea artă fotografică ”Cele mai frumoase 100 de fotografii din Timişoara”:

  • Premiul I – 2.500 lei;
  • Premiul II – 1.500 lei;
  • Premiul III – 1.000 lei;
  • 10 mențiuni în valoare de 250 lei.

Secțiunea clipuri video ”Top cele mai frumoase 10 clipuri video cu Timişoara”:

  • Premiul I – 2.500 lei;
  • Premiul II – 1.500 lei;
  • Premiul III – 1.000 lei;
  • 10 menţiuni în valoare de 250 lei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore

Articole asemănătoare

Din aceeași categorie

Patru candidaţi au rămas în cursa pentru funcţia de director al Poliţiei Locale Timişoara!

Patru candidați admiși la concursul pentru postul de director...

Interes mare pentru a lucra în Primăria Timişoara! 67 de candidați s-au înscris pentru cele 20 de posturi scoase la concurs

La concursul pentru ocuparea posturilor vacante din cadrul aparatului...

Angajări din sursă externă la Poliție! În Timiș sunt disponibile 18 posturi

Inspectoratul de Poliție Județean Timiș scoate la concurs 18...

Preselectii pentru emisiunea ”Castiga Romania!”, prezentata de timisoreanul Virgil Iantu

Virgil Ianțu, gazda emisiunii ”Câștigă România!”, îi așteaptă pe...

Premiile Societății Timișoara: Augustin Lazar primeste ”Speranta”, Tudorel Toader ia ”Secera si Ciocanul”

Biblioteca Centrală Universitară ”Eugen Todoran” va găzdui, vineri, decernarea...