Şi pentru că tot din banii voştri îmi restituie instituţia pe care am decis cu amărăciune să o părăsesc, salariile pe care instanţa a obligat-o să mi le plătească. Din păcate, nu din buzunarul vinovaţilor.
Şi mă mai simţeam dator pentru că trebuie să ştiţi ce ţi se întâmplă într-o instituţie care teoretic vă serveşte, dacă iei prea în serios o misiune ca asta şi încerci să te achiţi cât mai bine de ea.
Anii din TVR sunt ani din viaţa mea. M-am uitat cu jind la începuturi la angajaţii care plecau acasă cu o leafă adevărată, dar eram fericit că începusem să îmi stăpânesc meseria, că îmi fac bine treaba şi că primesc şi nişte bătăi pe umăr pentru asta. După aproape şase ani ca şi colaborator, m-am şi angajat!
A trebuit să aştept, că deh… n-aveam pe nimeni în “sistem” şi nici vreun neam “bazat” pe eu ştiu unde n-am putut prezenta. Atunci, după angajare, trebuie că am prins aripi prea mari…
Au fost ani frumoşi, pe vremuri din ce în ce mai frustrante pentru noi toţi. Au fost ani în care stând faţă în faţă cu diverşi “grei” ai zilei m-am pus în pielea voastră ca să le pun întrebări.
Puţine lucruri sunt mai frumoase în meseria asta decât să-i vezi cu fruntea transpirată, dând în bâlbâială şi plecându-ţi din emisiune cu spume la gură, “bătuţi” cu propriile lor minciuni şi bazaconii… Dar toate astea au avut un preţ.
Mai întâi, pierzi din emisiuni la fiecare schimbare de grilă. Apoi, pentru că nu te laşi, te transformi în inamic al “sistemului”. Urmează sancţionările date aiurea şi scoaterea totală de la moderarea de emisiuni. În final, pentru că te zbaţi şi nu te mulţumeşti cu locul călduţ din mocirla cea “confortabilă”, vine şi concedierea.
Ultimii 3-4 ani din TVR au fost pentru mine ceva… între Caragiale, Ionesco şi Bacovia. Am fost nevoit să apelez de două ori la instanţă ca să îndrept abuzurile ştabilor. Ba chiar să chem la un moment dat poliţia că să fiu primit în instituţie, la lucru!
Cea de-a doua măsură abuzivă m-a zdruncinat, ce-i drept: nu am putut să cred săptămâni în şir că e adevărat ceea ce trăiesc. O mascaradă mizerabilă, dirijată avocăţeşte, în urma căreia eram concediat disciplinar, cu patru fapte puse în cârcă…
Dar instituţia asta are un “sistem imunitar” bolnav de eficient. În TVR nimeni nu plăteşte pentru oalele sparte şi găurile negre. Instanţa mi-a dat de două ori dreptate, de două ori am cerut anchetă internă, de tot atâtea ori eu am vorbit, eu am auzit. Pe banii noştri.
Rămâi fără vrere când te întorci într-o astfel de instituţie cu o decizie a instanţei care te repune în drepturi, dar nu eşti lăsat să faci nimic. Ţi se ordonă, în schimb, să te duci la filmare cu şoferul şi maşină, pentru că ai şi spaţiu de montaj.
Fără cameră, cameraman, caseta pe care să filmezi, fără să fii lăsat să redactezi vreun text sau să pui voce pe material. Cinic… Un fel de “du-te să vezi unde a înţărcat mutu’ iapa”… Pe banii noştri.
Îmi cer iertare de la voi că nu am putut să fac mai mult pentru noi, cetăţenii plătitori de taxa tv. Într-o astfel de instituţie se practică “jurnalismul la ordin”… Dacă nu l-ai respectat, e abatere disciplinară.
Eşti dat afară şi te duci un an- doi la judecată, să demonstrezi că ordinul nici măcar nu a fost dat cu respectarea fişei postului. Câştigi, dar nimeni nu e pedepsit şi meschinăria poate fi luată de la capăt.
Într-o astfel de instituţie ţi se poate interzice “legal” să faci orice, ţi se poate îngrădi dreptul la muncă şi implicit libera exprimare, pentru ca apoi tot tu să fii luat la rost şi chiar dat afară fiindcă… nu lucrezi nimic!
Într-un studio teritorial al unei astfel de instituţii, 23 de oameni sunt concediaţi colectiv, invocandu-li-se raţiuni economice, pentru ca apoi 26 să fie angajaţi ca şi “colaboratori”. Intr- o astfel de instituţie, de presă şi publică, orice “relaţionare cu presa” este filtrată şi condiţionată de un departament specializat, conform regulamentelor interne. Altfel, e abatere disciplinară…
Îmi cer iertare, dragi prieteni, pentru că mi-am dat demisia de la TVR! Recunosc: pur şi simplu, nu am mai suportat ceea ce se întâmplă în interior. Vă asigur, însă, că voi face din afară tot ce îmi stă în putinţă pentru ca această instituţie să fie cu adevărat reformată şi să funcţioneze cu adevărat în folosul nostru, al celor care plătim taxa tv!
PS: Te salut, drucăre!
Pe cât de logoreic eşti, pe atât de puţin mi-ai vorbit la întoarcere… În fine, ai fi avut motivele tale! Spor la “păduri de picioare în careu”, “întuneric bocnă” şi capitale “executate în cinci ani”. Sper că şi nevastă-ta e ok, cu greu mi-a întors un salut pe scări…
Ar fi păcat să nu rămână vedeta postului, când şeful care împarte emisiuni e chiar soţul ei, nu? Sincer, cum şi pe ce criterii îi faci evaluarea profesională periodică, dacă nu sunt indiscret?
Baftă la excursii televizate şi finuţei voastre! Spor la treabă şi în colaborarea ta cu Primăria! Ce mai contează eventuala chestiune de incompatibilitate?!
Nemţoaico, scuză-mă că te-am lăsat pe locul doi, ştiu că “ladies first”, dar aşa sunt eu, mai neglijent, mă reped ca la fotbal…
Eşti de pus în ramă. Dreptate avea Eminescu zicând că germanu-i foarte tacticos… Cred că nimeni n-a reuşit în instituţie ce ai reuşit tu: să-ţi dublezi veniturile în vreo doi ani, când fabrica se scufundă în rahat din punct de vedere financiar…
Ai un mare dar de a fi un fel de Heidi- cum îi învârţi tu pe degete pe alţii să facă treburile riscant- murdare pentru tine, sunt prea-putini pe la noi. De management, n-are rost să vorbim. Felicitări!
Proştii plătesc! Pe când mai vedem pe post nişte materiale cu Crăciunul la Viena, Budapesta sau Bratislava? Chiar dacă nu reuşeşti să iei măsuri ca în emisia studioului regional să se vadă cumsecade subiecte de pe la Lugoj, Sânnicolau Mare, Băile Herculane, şamd… Nu ţi-e dor de un vinişor fiert şi nişte shopping la Viena?
Sârbule! Nu puteam să te uit.
Într-un fel, mă bucur pentru succesul tău familial. Ştiu că ai făcut foamea înainte să te pui pe fotoliul ăla bengos de la Bucureşti şi asta ţi-a ascuţit dinţii. Ai şi tu copii, ca mine…
Scuză-mă că nu te-am chemat la o bere în vara lui 2013, dar numai eu ştiu cât de greu mi-a fost atunci, mi-era frică să nu-mi pierd acoperişul de deasupra capului. Şi cum mi s-au uitat în ochi copiii când le-am spus că nu mai mergem la mare, deşi le promiteam de vreun an că îi duc…
Eşti tare, sârbule! Ai scăpat de evaluarea aia şi implicit de furcile concedierii colective, că, deh… cine împarte, parte îşi face! De când eşti ştab te-ai învârtit de nişte măriri de venituri, deşi instituţia se adâncea în criză, între timp s-a făcut şi doamna ta angajat la TVR… Fain, bre!
Demnitatea aia legendară a sârbului nu ştiu pe unde ai uitat-o, dar nici nu cred că îmi vei spune vreodată…
Aloooo! Sindicatul?
Nu se face, Dănuţule, nu se face… Să îţi duci de nas membrii în aşa hal în timp ce tragi sfori pentru o notă mai mare a nevestei la evaluare şi pentru promovarea ei ulterioară… chiar nu se face! Încă nu te-au dat oamenii jos? Înseamnă că îşi merită soarta!
Vă mulţumesc, stimaţi telespectatori, oriunde v-aţi afla… La revedere!
