Mi-a trebuit ceva vreme să înţeleg asta, nu mi-a ieşit din prima. Ce să-i faci, noi ăştia simpli avem limitele noastre… Când a fost vorba de tramvaie, de exemplu, chiar m-am simţit luat de fraier.
Cum adică să reabilitezi nişte tramvaie vechi de vreo 50 de ani, cu câteva sute de mii de euro bucată, în loc să cumperi măcar 2-3 din alea noi pe an? Cu atât mai mult cu cât, o spuneau ăia care se mai şi pricep, la vechiturile care circulă acum prin Timişoara, în afară de un „coafaj” nu prea mai ai ce să le faci.
Iar câteva sute de mii de euro pentru o farbă şi nişte peticeli e cam mult… Deh, cum spuneam- de vină eram eu, suflet insensibil în faţa nobleţii covârşitoare dată de patina timpului!
La fel de nepotrivit am reacţionat când am auzit că incomparabilul edil este nemulţumit de un celebru bulevard de prin Iosefin, complet reabilitat cu nişte ani în urmă. Cică era mai fain şi mai util aşa cum era înainte.
Iar cu câteva milioane de euro- na, poate zeci, dar nu contează! – Putem să-l aducem la ceea ce a fost odată. Şi astfel, să-i facem pe plac demiurgului, care ne prea-cinsteste cu faptul că mai coboară printre noi! Vedeţi, nici atunci nu prea înţelesesem… nu vedeam dincolo de propriile limite şi nu voiam să mi le recunosc!
Dar acum, am avut revelaţia necesară. Acum, când visul demiurgului stă să se transforme în faptă. Acum, când ne mai desparte puţină vreme până când, la voia lui, un măiastru monument va părăsi cimitirul şi se va ridica din nou falnic printre cei vii, am inteles- eu sunt prea mic şi necunoscător, iar ei prea mari şi atoateştiutori…
Schimbând registrul, să facem puţină istorie. „Coloana Fidelităţii” era dăruită în 1853 Timișoarei de către împăratul Francisc Iosif I, ca semn al recunoştinţei sale pentru rezistenţa manifestată în timpul Revoluţiei şi luptei pentru libertate din 1848-49.
Adică pentru rezistenţa propriilor trupe şi a celor pe care îi colonizase aici… La acea vreme, pe monument figurau personaje groteşti, care îi întruchipau pe maghiarii ce asediaseră trupele imperiale habsburgice din cetate. De aici reacţia de astăzi a maghiarilor timişoreni faţă de instalarea monumentului în Piaţa Bălcescu.
Însă nu doar ei sunt îndreptăţiţi să-şi declare nemulţumirea. În 1849, unul dintre marii noştri revoluţionari paşoptişti, bănăţeanul Eftimie Murgu, susţine detronarea habsburgilor şi o nouă lege a naţionalităţilor, care cuprindea drepturi minimale pentru români.
Fiindcă are curajul de a vota împotriva habsburgilor este arestat şi condamnat la moarte prin spânzurătoare pentru „înaltă trădare faţă de monarhia habsburgică”. Numai mişcările de protest ale românilor din imperiu duc la comutarea pedeapsei la patru ani de închisoare, pe care Eftimie Murgu, profesorul de filosofie al lui Nicoale Bălcescu şi C.A. Rosetti, îi va executa!
În 1936, autorităţile române mută monumentul în cimitir. Motivele sunt lesne de inteles- el simboliza relaţia de fidelitate cu o coroană imperială care le făcuse mult rău românilor, cu un imperiu rămas pe bună dreptate în istorie drept „închisoare a naţiunilor”.
Întreaga elită a intelectualilor şi politicienilor români din Banat luptase împotriva acelui imperiu, pentru respectarea drepturilor naţiunii băştinaşe pe aceste locuri şi pentru facerea României Mari.
Să ne întoarcem la vremurile noastre şi „demiurgii” zilei, care tocmai şi-au votat între ei, în consiliu, facerea poftei. Eu unul sunt uimit. Dacă e să privim în cheie istorică situaţia, avem de-a face cu o mare palmă dată memoriei înaintaşilor noştri, luptei lor şi până la urmă demnităţii noastre.
Dacă e să încercăm cheia edilitar-estetica, lucrurile iau tot o turnură proasta- până să presupună „esteticul” şi „frumosul”, o lucrare de artă se naşte din idee, simţire, e purtătoare de simboluri! Şi nu poţi să anulezi toate astea, doar ca să pui la admirat ceva ce-ţi pare frumos şi se potriveşte cu ansamblul! Puteaţi, pur şi simplu, să încercaţi să ridicaţi un monument, inestimabililor…
Pe acelaşi rationament- poate aşa înţelegeţi mai bine, mari demiurgi ai zilei- putem să ne trezim şi cu vreun drapel cu zvastica arborat pe la primărie sau cu cel comunist… doar aşa, că i se par vreunuia de pe acolo faine modelul şi culorile, nu?
Ciudat de „coechipieri” îmi păreţi cu personajul care făcea furori pe net şi pe la televiziuni cu celebrul crâmpei: „pentru că… maşini… şi pentru că… filme!”
La cât de puțină istorie cunoști, (și mai ales înțelegi) mai bine te abțineai să scrii articolul de față. Nici n-are rost să începem lecția de istorie, probabil ești prea preocupat să ataci pe altcineva, și să folosești argumente false sau semidocte pentru a-ți atinge..ținta. Chiar merită să-ți dai incultura pe față doar de dragul de-al mai capsa pe Robu odată (care merită capsat pentru multe altele, mult mai importante)? Atât doar. Temă de casă: Care erau drepturile cetățenilor imperiali de origine română din Timișoara? Bonus la temă: A se face o comparație între drepturile lor și drepturile românilor din Transilvania, aflată sub stăpânire ungară.