M-au răscolit o grămadă de chestii până la intrarea pe ultima sută de metri. Cred că şi pe voi… Neamţul, de exemplu, mă asigură că vine pe 16 decembrie să sărbătorească la mine acasă, ca preşedinte, 25 de ani de la revoluţie!
Mă trec fiorii… Aud că ar veni şi Angelica să-i dea o mână de ajutor, într-o privată scurtă! Ani nu-i ca Angi- îmi dă alte tipuri de emoţie. Să mai adaug câte ceva din deutsche- emoţiile culese? “Ghinion”…
Nu îmi mai vin! Italo-armâno-pesedisto-ce-o mai fi el, conduce! În topul emoţiilor, bineînţeles. Sărind de la stadiul de copilot la cel de tată de familie care nu prea trece pe acasă.Nu-i nimic, s-a rezolvat: o socoteală scurtă, o muştruluială şi poza de grup iese. Poate din cadru, dar iese! Mickey Mouse e, cu siguranţă, invidios.
În viaţa lui n-a reuşit s-o prostească pe Minnie în halul în care pare să reuşească băiatul ăsta să ducă de nas milioane de omuleţi! Şi ca să completăm tabloul primilor patru, nici fetele nu se lasă mai prejos!
Nuti e în stare să îşi smulgă ţoalele de pe ea pentru o haină scoasă din maşinile de cusut autohtone, iar lui Moni cea dreptace şi băieţoasă, nu-i ies minutele pe la televizor, oricât s-ar lega la ochi şi le-ar tot pune în balanţă!
În rest, toate bune. Se caftesc între ei care-cum apucă. Cu dramul de fainosag pe care îl are fiecare de la natură şi de la echipele de campanie.
Lăsând gluma de-o parte, mă întreb dacă e normal să fi avut în toată perioada de campanie scursă până acum o singură tresărire adevărată. Şi aia venită din afara campaniei! Mă întreb dacă e normal să nu aud din gura niciunui candidat un poiect închegat pentru viitorul ţării ăsteia.
Dacă e normal să nu îmi vorbească niciunul despre un “proiect de ţară”, după 25 de ani de haos şi prăbuşire.
Tresărirea despre care vorbeam s-a consumat acum câteva zile. E cumva paradoxal să o ai în afara campaniei care geme împrejurul tău. Aşa cum e paradoxal să te bucuri când îţi sunt înşiruite, ca punct de pornire, nemerniciile trăite pe viu de fiecare dintre noi de atâţia ani încoace: sabotarea economiei, prăbuşirea intenţionată a standardelor sociale, politica general anti-nationala din ultimul sfert de veac.
Şi totuşi, mi s-a întâmplat. Mi s-a întâmplat la conferinţa “Motivaţia: România”, susţinută recent de Călin Georgescu la Timişoara.
Cât de normal ar fi să ţi se prezinte în campanie un Proiect de Ţară cumsecade, nu-i aşa? Şi cât de necesar să ţi se vorbească punctual despre securitatea energetică, asigurarea independenţei alimentare a ţării, despre ocrotirea familiei, dezvoltarea capitalului naţional, întărirea instituţiilor funfamentale ale statului, despre mult-amanata lege a funcţionarului public, despre reglementarea cadastrului general?…
Cât de necesar şi normal? Foarte, e singurul răspuns pe care îl am! Din păcate, cu toate semnele de întrebare ce pot izvorî dintr-o conferinţă că cea a lui Călin Georgescu, singura abordare sănătoasă a trecutului recent, prezentului şi viitorului nostru, îmi pare cea realizată de acest domn. Care nu se află în campanie pentru fotoliul de la Cotroceni.
Stimaţi băieţi şi fete… În afară de caft şi spume, vreun proiect de ţară, ceva? Hai, că mai aveţi câteva zile…
