Poli Timişoara se „mişcă” repede şi asta se vede în organizarea „din mers” a celor întâmplate în Austria. Dacă amicalul de sâmbătă, contra ucrainienilor de la Karpatiy Lviv, a fost anulat, proaspăt divizionara „A”, a stabilit un alt amical, disputat azi. Chiar dacă adversarul nu era un „nume”, alb-negrii au jucat o partidă de verificare în compania celor de la SV Feldkirchen, de care au dispus cu scorul de 4-0.
Anulat din motive încă necunoscute, amicalul ce trebuia disputat sâmbătă, 6 iulie 2013, contra celor de la Karpatiy Lviv a fost înlocuit cu un alt meci, o zi mai târziu.
Astfel, duminică 7 iulie a.c., Poli Timişoara a învins cu 4-0 echipa din liga a III-a austriacă SV Feldkirchen, într-un meci de verificare disputat în Austria. Golurile au fost marcate de Szekely (de două ori, din care unul din penalty), Trandu şi Belu, în timp ce Nanu a irosit o lovitură de pedeapsă.
Vali Velcea a început în jocul cu următorul „11”: Nuno Claro – Belu, Scutaru, Şeroni, Nicola – Bărbuţ, Poparadu, Trandu, Nanu – Ruiz, Szekely. După pauză, au intrat şi ceilalţi jucători care au făcut deplasarea în Austria.
Clubul anunţă că francezul Albin Hodza nu se mai află în cantonamentul din Sankt Veit an der Glan. Acesta se va alătura din nou team-ului bănăţean, dacă va fi cazul, după ce situaţia lui să fie discutată cu impresarii care îl reprezintă.