Pe data de 29 iunie 2014, Daniel Corbeanu va lupta în cadrul celei mai importante gale K1 ce va avea loc la Baku, în Azerbaijan. Posesorul centurii de Campionul European SPF are de înfruntat un nou „localnic”, însă speră să vină cu o nouă surpriză, la fel cum a făcut şi la ultima apariţie, din Elveţia.
Gala, care se numeşte „Qabala Fight Series #1”, este organizată de olandezul Dennis Krauweel în colaborare cu câţiva oameni potenţi financiar din Azerbaijan, fapt ce se va concretiza şi în bugetul acestui eveniment care „costă” organizatorii circa 300.000 de euro, conform spuselor antrenorului lui Corbeanu, Miki Viel.
„Noi plecăm luni, alături de promotorul Alex Baciu, ne vom antrena acolo până duminică, pe data de 29, când va avea loc Gala. Suntem pregătiţi! Vor fi şapte sportivi din <> care vor lupta, printre care Albert Kraus şi Hesdy Gerges sau Perviz Abdullayev din Azerbaijan, sportivi de prima clasă” ne-a dezvăluit, în exclusivitate, antrenorul lui Daniel Corbeanu.
Adversarul lui Daniel este localnicul Rahim Aliyev care este un sportiv „în plină ascensiune, asemeni lui Daniel Corbeanu”, susţine Miki Viel, antrenorul luptătorului timişorean. Vezi materialul video pentru a afla ce mai spune antrenorul campionului european SPF despre meciul de pe 29 iunie şi mai ales despre posibilitatea organizării unui eveniment similar la Timişoara.
Gala va fi transmisă în direct pe Eurosport, în toată lumea. „E o oportunitate mare pentru mine, suntem văzuţi în toată lumea, în direct. Avem un super-fight de trei reprize a trei minute fiecare. Reprezentăm Timişoara, România, şi mergem cu Dumnezeu înainte” ne-a declarat Corbeanu, înainte de plecarea spre Baku, Daniel fiind singurul sportiv din România care va lupta în cadrul acestei gale.
Vezi în materialul video de ce spune Daniel Corbeanu că nu se poate lăuda în ceea ce priveşte finanţarea de care beneficiază ca sportiv de primă clasă a Timişoarei şi judeţului Timiş.