Deşi a lăsat Polivalenta în şantier, insolventa Maratti munceşte cu spor la noul cămin al UVT. De cine e nemulţumit rectorul Pirtea

- Advertisement -

Compania Maratti, deşi aflată în insolvenţă, se achită exemplar de contractul pe care îl are cu Univeristatea de Vest din Timişoara, pentru care construieşte un cămin, în complexul studenţesc.

Dacă în ultimele săptămâni, primarul Timişoarei, Nicolae Robu, l-a atacat dur pe patronul companiei, Ovidiu Raţiu, despre care a spus că este un om neserios, care l-a dezamăgit, Pirtea susţine că relaţia lui cu omul de afaceri practic nu există, astfel că problemele legate de nerespectarea prevederilor contractuale sunt excluse.

„Acest cămin a fost ţinut şi finanţarea lui este din bani guvernamentali, evident că toate sumele din veniturile universităţii le-am folosit pentru acel cămin. Aţi văzut că au avansat lucrările. Nu ştiu în momentul ăsta firma care le face. Au fost în faliment, lichidatorul juridic a ales un număr de lucrări. Universitatea de Vest a fost printre acele companii pentru care au continuat lucrările ca universitate. În acest moment lucrările continuă, ele avansează în funcţie de banii pe care îi avem. Nu am niciun motiv (n.r – să fiu nemulţumit). Eu nu m-am întâlnit cu domnul Raţiu niciodată. Ne-am întâlnit atunci când am inaugurat căminul oficial, dar de atunci nu m-am mai întâlnit cu el, nu ştiu despre el mare lucru”, a declarat Pirtea pe tema căminului din Complexul Studenţesc. Proiectul are o valoare de 54.000.000 de euro şi conform lui Pirtea clădirea ar urma să fie finalizată în acest an cu bani din bugetul universităţii.

Dacă de la nivel local rectorul ales recent deputat nu are motive de nemulţumire, nu acelaşi lucru se poate spune şi despre tratamentul de care UVT are parte din partea Ministerului Educaţiei. „Vreau să vă spun altceva legat de asta. Am primit o solicitare de la minister acum două zile prin care toate universităţile care doresc să îşi facă cămine, în funcţie de numărul redus şi limitat de locuri de cazare, să depună un proiect la minister şi ministerul va finanţa vreo 35 sau 40 de cămine la universităţi. Au fost depuse undeva la 43 de aplicaţii la minister. Acuma evident că vor fi criterii legate de numărul de studenţi raportat la locurile de cazare, iar UVT are locuri puţine de cazare în cămine raportat la numărul mare de studenţi pe care îi are de aceea tind să cred că UVT va fi beneficiara unor astfel de fonduri. Vom începe un alt cămin de la tot acelaşi finanţator în loc să concentreze suma pentru acel cămin”, a adăugat rectorul UVT.

[responsive_youtube https://www.youtube.com/watch?v=OJ13YCMkhT8&feature=youtu.be]

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore

Articole asemănătoare

Din aceeași categorie