Legea aministiei şi graţierii ar putea da mai mult de muncă Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT). O spune chiar direcţia prin intermediul unui comunicat de presă prin care face o analiză o legii care a încins spiritele în ultimele zile, ducând chiar şi la proteste de stradă.
„Apreciem ca insuficiente elementele puse la dispoziție de Ministerul de Justiție pentru a evalua impactul grațierii în sfera infracționalității, dar semnalăm riscul că aceasta poate reprezenta o condiție favorizantă a fenomenului infracțional specific din aria de competenta a DIICOT; Includerea în efectele actului de grațiere colectivă a pedepselor, altele decât cele cu executare în regim de detenție nu este justificată în considerarea agumentelor expuse in Nota de fundamentare, In condițiile în care art.73 din Constituția României, precum și art.2 din Legea nr.546/2002 statuează că acordarea amnistiei sau a grațierii colective se reglementează prin lege organică și văzând argumentele expuse în Nota de Fundamentare, apreciem că, și în considerarea celor expuse mai sus, urgenţa adoptării actului de clemență nu este echilibrat justificată”, se arată în comunicatul DIICOT.
Direcţia comentează şi asupra noţiunii de abuz în serviciu, atrâgând atenţia că formularea prin care existenţa acesteia este condiţionată de o pagubă materială este greşită.
„ABUZUL IN SERVICIU – în referire la art.297 Cod penal Se observă o înjumătățire a limitelor de pedeapsă și condiționarea existenței faptei de crearea unei ”pagube” mai mari de 200.000 de lei. Conform Notei de fundamentare temeiul modificării art. 297 s-ar regăsi în decizia CCR. Studiind însă textul deciziei, se observă că ceea ce au criticat judecătorii CCR este doar lipsa de predictibilitate referitoare la nivelul legislației încălcate de presupusul făptuitor, fără a face în acest context vreo legătură cu un anume cuantum, ținând cont de faptul că infracțiunea de abuz în serviciu nu este una eminamente legată de o pagubă, ca furtul sau înșelăciunea. Valorile sociale apărate de art. 297 și următoarele din Codul penal sunt cele referitoare la relațiile de serviciu, iar nu cele referitoare la patrimoniul unei persoane. A condiționa însăși existența unei infracțiuni de o pagubă (nu folos, nu prejudiciu, nu produs infracțional, nu interese legale vătămate) este, în opinia noastră, o eroare legislativă prin ea însăși”, mai transmit cei de la DIICOT.
