La prima vedere, în ce privește cooperativa imobiliară de pe raza comunei Giroc, Direcția Națională Anticorupție Timișoara demonstrează că nu ține cont de absolut nimeni și nimic. Aproape de absolut nimeni! Ca o recapitulare, la sesizările făcute de Florin Roman, în calitate de arhitect-șef al comunei Giroc, în urmă cu ceva vreme, iordanianul Mueen Al Shawish a fost reținut pentru tentativă de dare de mită. Dovadă că azi se află tot în arest dar la domiciliu său! De fapt, arabul e singurul care, cel puțin până azi, a decontat câte ceva din combinațiile urbanistice din localitatea de la marginea Timișoarei.
Și acesta e doar primul dosar care are pe copertă numele iordanianului Al Shawish, căci în al doilea, Mimo este deja inculpat, alături de Puiu Minda, fostul său partener de dialog social cu Primăria Giroc. Iată că azi a venit și rândul arhitectului-șef Florin Roman care, la un denunț formulat de Mueen Al Shawish, a trebuit să dea explicații în fața procurorilor DNA Timișoara.
Cum funcționarul Primăriei Giroc s-a prevalat de dreptul la tăcere, lucrurile au mers destul de repede, în sensul că, după o discuție scurtă, procurorii anticorupție i-au adus la cunoștință funcționarului că, până la proba contrarie, au decis luarea unor măsuri asiguratorii, procedură absolut firească în astfel de situații.
Mai exact, măsura de azi a DNA Timișoara a venit la circa trei săptămâni după punerea sub acuzare a lui Roman pentru săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu și luare de mită. Așa că începând de azi, în baza ordonanței procurorilor anticorupție, averea pe codul numeric personal al arhitectului-șef al Primăriei Giroc este sub sechestru asigurător, până în momentul în care angajatul administrației comunale va livra probele din care să rezulte proveniența banilor pentru o serie de achiziții a unor bunuri mobile și imobile.
Printre altele, tot azi, a fost și termenul de judecată în primul dosar de corupție, în care a fost arestat iordanianul Mueen Al Shawish. Avocații cooperatistului imobiliar au cerut strămutarea procesului, motivând interferențe mediatice. Și uite așa, Mimo a mai câștigat încă o lună de arest… la domiciliu.
Trebuie gasita urgent vezi matusa Tamara pentru justificat bani:))