Ca la Universitatea de Medicina și Farmacie „Victor Babeș” Timișoara, la nimeni!
Haos și nepăsare pe toate planurile: în gestiunea și în inventarul unității de învățământ superior, la cazările studențești, în contractele de comodat și de închiriere, la achizițiile de aparatura medicala, la contractele de renovări și alte reparații!
La prima vedere, pare ca UMF Timișoara a făcut ce știa mai bine, cu bunurile și banul statului roman. Bunurile le-a dat în comodat sau le-a închiriat, fără sa urmărească activitatea locatarilor, UMF Timișoara devenind, astfel, sponsorul principal al chiriașilor, fără nicio acoperire contractuala sau vreun beneficiu.
La fel, a cheltuit si banul pe aparatura medicala de milioane de euro, achiziționată pe „referate de oportunitate” care, după ce a fost predata clinicilor universitare, a intrat, fie în conservare fie a stat pe tușa ani de zile.
Acum, UMF Timișoara se afla în situația dramatica de a rezilia contracte, de a recupera debite, de a evacua chiriași, de a reface inventare și a prelungi amortizările, de a-și recupera bunurile rătăcite și, evident, sa facă fata unui val de procese cu debitorii unității de învățământ. Alți bani, alta distracție!
Pe vremea fostului rector al UMF Timișoara, Ștefan Dragulescu, când nimic nu mișca în împărăție fără știrea fostului ministru al sănătății, unitatea de învățământ superior a luat o decizie unica, în istoria dreptului comercial. A inventat și implementat, în scris, ca-n „Descriptio Moldaviae”, formularea magica de „moștenitori”.
Altfel spus, UMF Timișoara a patentat ideea ca, pe viata, se face un singur contract, urmând ca, indiferent cine va veni în spațiul respectiv, sa fie numit și considerat moștenitor cu drepturi depline! Doar drepturi și din generație în generație! Obligații, mai putin! Asa a luat naștere, asa a fost conceput, asa a fost semnat și agreat contractul de comodat nr. 4606 din 3 iunie 2011 între UMF Timișoara, în calitate de comodant și Societatea Română de Microchirurgie Reconstructivă (SRMR), în calitate de comodatar. „Cetatea de scaun” – Centrul de Chirurgie Laparoscopică și Microchirurgie ”Pius Brînzeu” Timișoara, în suprafață de 702 mp, imobil situat în vecinătatea unității de învățământ superior. Clădire nou-nouța!
Asa cum sade bine la curțile împărătești, fiind vorba despre „moștenitori” pe linie de sânge și cu cuvânt de onoare, documentul a fost încheiat „pe durată nedeterminată, într-un singur exemplar, fiind repartizat doar la compartimentul – Microchirurgie”, asa cum rezulta din actul de control.
In consecința, SRMR a primit, spre exploatare, întreaga suprafața de 702 mp, pe viata, cu posibilitatea de a transmite contractul din generație în generație, moștenitorilor săi!
Ulterior, ani mai târziu, în martie 2018, în „cetatea de scaun”, într-una dintre odăile de la parter, un frate al moștenitorului de drept – mai mic sau mai mare, ce mai contează! – recte Societatea Româna de Chirurgie Vasculară (SRCV), solicită UMF Timișoara „viza de flotant”, în spațiul Centrului Pius Brînzeu. Relația de sânge este recunoscuta imediat și binecuvântată de către instituția de învățământ superior, printr-o hotărâre a Consulului de Administrație.
Evident, tot „ cu titlu de împrumut gratuit”! Fratricid, ar spune unii, întrucât, întreaga „cetate de scaun” fusese atribuita, deja, cu ani în urma, în totalitate, Societății Romane de Microchirurgie Reconstructiva, „moștenire” aflata în vigoare, la data la care UMF Timișoara a decis sa bage forțat, intre aceleași ziduri, un alt…”moștenitor”.
La dolce vita
Evident, acest lucru l-au constatat și „zapcii’, aflați în control la UMF Timișoara. Si anume ca la „Centrul de Chirurgie Laparoscopică și Microchirurgie ”Pius Brînzeu” Timișoara, UMFVBT nu putea să încheie alt contract de comodat, în condițiile în care clădirea a fost dată în folosință și în totalitate altei societăți, în anul 2011”.
Pana la urma, în decorul de Evul Mediu, în care se desfășoară povestea noastră, nu e nimic anormal sa bagi și alți chiriași nepoftiți în casa moștenitorului. Tine de cutuma vremurilor! Oricum, în ciuda „titlurilor gratuite”, aruncate în stânga și-n dreapta de către UMF Timișoara, atât SNMR cât și SRCV, un lucru e cert.
Titlul gratuit se referă la neplata chiriei, la exploatarea spatiilor didactice și aparaturii medicale. Si nu e putin, având în vedere ca Centrul de Chirurgie Laparoscopică și Microchirurgie ”Pius Brînzeu” Timișoara, cu toată baza materială existentă, avea o valoare contabila și de inventar, în septembrie 2018, de 8.924.965,91 lei.
Adica, circa 2 milioane de euro! NU mai contează ca, la data întronării, adică a declarării calității de moștenitor, intre UMF Timișoara si SNMR nu s-a încheiat niciun fel de proces-verbal de predare-primire!
Ce contează e ca, în ciuda tuturor facilităților, acordate cu titlul gratuit de către UMF, „moștenitorii” aveau o singura obligație, lăsată cu limba de moarte: ”să suporte toate cheltuielile necesare folosinței lucrului (întreținere, utilități, etc) neavând dreptul să ceară restituirea lor, deoarece acestea sunt accesoriu al folosinței”.
Adica, SRMR avea obligația sa-și plătească măcar apa, curentul și încălzirea! Lucru care, evident, gratiei cutumei medievale, NU s-a întâmplat! Niciodată!
Cel putin, UMF Timișoara se jura pe rosu ca, de la semnarea comodatului și pana în prezent, nu a găsit în contabilitatea instituției nicio chitanță, nici pe numele SNMR și nici pe cel al SNCV, „moștenitorii” de drept ai Centrului de Chirurgie Laparoscopica „Pius Brinzeu”.
Asadar, UMF Timișoara și-a asumat faptul ca a fost, în toți acești ani, încă de la începutul „moștenirii”, sponsor unic din toate pozițiile pentru doua societății profesionale care, nu numai ca nu i-au adus niciun venit, ci din contra: i-au exploatat aparatura și baza materiala de milioane de euro, au desfășurat cursuri de formare disciplinare – nimeni nu știe dacă sunt (a)vizate de Ministerul Învățământului și Ministerul Muncii – și nu au plătit nici taxa de 10% pe fiecare cursant, conform hotărârii senatului UMF Timișoara.
Practic, UMF Timișoara nu deține niciun control, nici măcar asupra veniturilor „moștenitorilor”, astfel încât sa știe cuantumul pe care sa-l perceapă, ca urmare a exploatării bazei sale materiale. Si, acum, colac peste pupăză, „o gaura” și la utilități, care se întinde pe perioada 1 februarie 2016 – 31 ianuarie 2019, în suma totala de 288,837 RON.
Undeva în jur de 60.000 euro! Bani pe care, acum, de teama sa nu-i scoată din buzunarele proprii, datorita neglijentei crase, UMF Timișoara, încearcă sa-i recupereze, cu sabia deasupra capului. S-au emis somații, notificări de plata și, inclusiv, s-a luat decizia rezilierii contractuale, „moștenitorii” fiind înștiințați.
In pasi de vals
Oricum, multe necunoscute! In primul rând, chiar dacă pare incredibil, UMF Timișoara, în calitate de proprietar de drept, nu are cheie de acces în spațiul pe care îl deține în proprietate, recte al Centrului de Chirurgie Laparoscopica „Pius Brinzeu”.
Daca ar forța intrarea, orice verificare „în teren” ar trebui sa se desfășoare, obligatoriu, în prezenta șeful Clinicii de Chirurgie Vasculara Timișoara, prof. Dr. Mihai Ionac, totodată gestionar și tutore al „moștenirii” acordate de UMF Timișoara. Asta e regula, nu se discuta, ci se executa!
Echipa mixta, formata din auditori și angajați ai UMF Timișoara, a încercat de trei ori, sa identifice mijloacele fixe, aflate în custodia celor de la „microchirurgie experimentala”, dar fără succes, la fiecare tentativa, profesorul Ionac lipsind motivat: activitate în blocul operator!
Ghinion de neșansă! Tristețea merge și mai departe, întrucât rectorul UMF Timișoara, prof. Marius Raica confirma, în scris și cu nonșalanta, ca e ultradepasit de situație: „Cu certitudine, confirm faptul că subsemnatul și toți membrii Consiliului de Administrație nu am știut de existența Contractului de comodat nr.4606/03.06.2011, prin care s-a dat în folosință Societății Române de Microchirurgie Reconstructivă spațiul cu suprafață de 702 mp. Verificând Registrul universității, Contractul de comodat, a fost repartizat doar la Microchirurgie și datorită acestui fapt Serviciul de Contabilitate nu a putut înregistra cheltuielile necesare folosirii spațiului. Contractului de comodat nr.462/26.04.2018, încheiat cu Societatea Română de Chirurgie Vasculară, aprobat prin Hotărârea Consiliului de Administrație nr.3654/27.03.2018, a fost aprobat fără a cunoaște situația juridică a spațiului solicitat”.
Concluzia nu poate sa fie decat una singura: absolut, slaba preocupare a persoanelor cu atribuții în administrarea bazei materiale a UMF Timișoara, precum și a dezinteresului față de patrimoniul instituției de învățământ.
Nici nu are cum sa fie altfel, atâta timp cât, inventarierea anuala a bunurilor, solicitata de lege, a fost trecuta, în scriptele UMF Timișoara, ca s-ar fi desfășurat în perioada 24 septembrie – 3 decembrie 2018 când, în fapt, „Raportul privind inventarierea patrimoniului instituției în anul 2018 nr. 13305” a fost redactat și semnat după numai 4 zile calendaristice.
Deci, doar 4 zile de luat la pas toată gestiunea UMF Timișoara și de întocmit raportul, în condițiile în care UMF Timișoara are peste 135 de gestiuni!!! Restul sunt povesti. Singura certitudine: doua case de avocatura vor tăbărî pe UMF Timișoara, dacă „moștenitorul” va fi evacuat și forțat sa plătească, ceea ce a consumat! Western romanesc, personaje de basm…
