Accidentul s-a produs în jurul orei 13:30, în apropierea Catedralei Mitropolitane din Timişoara, unde Mutruc Alexandru, unul dintre oamenii care se ocupă de campania electorală a deputatului Cornel Sămărtinean, a lovit un bărbat de 51 de ani, pe trecerea de pietoni.
Din primele informaţii de la locul accidentului, la volanul unui Volkswagen Passat, proprietatea deputatului Cornel Sămărtinean, se afla Mutruc Alexandru, un tânăr cu permis de doar un an de zile.
Acesta conducea dinspre Piaţa Maria înspre Piaţa Victoriei, iar la trecerea de pietoni de lângă Catedrala Mitropolitană, acesta nu a observat la timp un bărbat de 51 de ani, angajat regulamentar în traversarea străzii, pe culoarea verde a semaforului, şi l-a accidentat uşor. Pietonul a căzut la pământ acuzând dureri, iar la scurt timp a fost preluat de un echipaj S.M.U.R.D şi dus de urgenţă la Spitalul Municipal din Timişoara.
Acolo am aflat că bărbatul accidentat suferă de epilepsie şi are o tijă de metal în antebraţul drept, fiind preluat de medici pentru investigaţii amănunţite.
La tot evenimentul a asistat şi deputatul Cornel Sămărtinean care se afla în autoturismul personal, iar acesta era vizibil marcat de cele întâmplate refuzând să facă orice declarație pe tema accidentului.
Soferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, iar acum s-a ales cu dosar penal pentru vătămare corporală din culpă şi a rămas fără permisul de conducere. Poliţiştii rutieri sosiţi de urgenţă la locul accidentului, continuă cercetările în acest caz.
[responsive_youtube[responsive_youtube http://www.youtube.com/watch?v=6NynmNIwN_s]