Explozie a cazurilor de varicelă în Timiș, după doi ani în care nu a fost raportată nicio îmbolnăvire!

- Advertisement -
După doi ani în care nu a fost raportat niciun caz de varicelă în Timiş, acum numărul infectărilor a explodat! Medicii Spitalului de Boli Infecţioase din Timişoara trag un semnal de alarmă.

Varicela sau vărsatul de vânt este o boală infecto-contagioasă care duce la apariția unor vezicule pe corp. Virusul care cauzează varicela se transmite pe cale respiratorie, prin aer, sau prin contact direct cu persoana infectată. Boala este întâlnită cel mai frecvent iarna și primavara, dar în ultimii ani se poate constata o extindere a perioadei în care apar asemenea cazuri.

În ultima perioadă mai mulţi pacienţi cu varicelă au ajuns la Spitalul Victor Babeş din Timişoara. Majoritatea pacienților care au ajuns pentru investigații în smbulatoriul spitalului au dezvoltat o formă ușoară, care nu a necesitat internare. Totuşi, doi copii se află, însă, sub supraveghere în unitatea sanitară din cauza unor complicații. Unul dintre ei a dezvoltat o encefalită, dar starea lui este stabilă, iar cel de-al doilea este internat pentru monitorizare și investigații suplimentare, având un sindrom febril prelungit.

Perioada de incubație a viruslui poate fi între 10 și 21 de zile, în majoritatea cazurilor este însă de două săptămâni. Contagiunea maximă este cu 2-3 zile înainte de apariția erupției pe corp, dar continuă și în timpul formării veziculelor până în momentul în care se desprinde ultima crustă.

Primele simptome sunt cele de subfebrilitate (37-37,5) sau chiar febră (38-39), oboseală, dureri de cap, indispoziție și stări de rău, dar și apetit diminuat. După cel mult două zile de la apariția primelor semne de boală, apar petele roșii pe corp care se transformă în vezicule pline cu lichid. În evoluție normală, dacă nu este ruptă, vezicula scade în volum treptat în 12-24 de ore, începând din centru, apoi se turtește prin reducerea conținutului, care se resoarbe. În a 3-a sau a 4-a zi, vezicula se usucă și se transformă în crustă. Unele elemente eruptive trec direct în stadiul de crustă. Este important ca bolnavul să fie izolat pentru a nu transmite mai departe virusul. În majoritatea cazurilor, nu este necesară evaluarea în spital, pacienții rămânând în evidența și monitorizarea medicului de familie. Sunt însă cazuri, ca cele pe care le avem internate în spital, în care pacienții au dezvoltat o complicație și a fost necesară monitorizarea atentă a acestora. Encefalita se manifestă prin vărsături cauzate de hipertensiune craniană, instabilitate în mers și dureri de cap, cefalee”, spune Adelina Marinescu – medic specialist boli infecțioase, Spitalul de Boli Infecțioase Timișoara.

Și adulții pot dezvolta forme severe de boală, care se manifestă printr-o suprainfecție la nivelul pielii și care poate duce, dacă nu este tratată cu antibiotice, la septicemie. Numărul cazurilor este însă extrem de mic. Tratamentul bolii constă în administrarea de antitermice, antiinflamatoare sau antihistaminice care să amelioreze senzația de mâncărime a pielii. Există însă metode de prevenție.

Vaccinarea este cea mai bună metodă de a te proteja. Imunizarea împotriva varicelei nu este, însă, în schema completă de vaccinare a copiilor, dar serul poate fi administrat oricând, după ce micuții împlinesc vârsta de 9 luni. Este recomandat ca vaccinul să fie administrat până la vârsta de 12 ani, dar și adulții pot fi imunizați. Vaccinarea asigură o protecție pe parcursul vieții, dacă este făcută corect, ceea ce presupune administrarea a două doze la un interval mai mare de 6 săptămâni. Există, însă, posibilitatea contractării bolii în cazul adulților care au fost vaccinați în copilărie, dar forma pe care o vor face, dacă o vor face, va fi una ușoară. Iar acest lucru este foarte important, pentru că în cazul adulților există un risc mai mare de complicații, în special la pacienții imunocompromiși”, precizează Adelina Marinescu – medic specialist boli infecțioase.

Medicii spun că, după doi ani în care nu a fost înregistrat niciun caz de varicelă în Timiș, datorită măsurilor de protecție anticovid, purtarea măștii și izolarea, în următoarea perioadă numărul pacienților cu aceasta boală ar putea crește semnificativ.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore

Timișoara – de la primul tramvai electric la întâiul mijlocul de transport în comun cu cea mai lungă autonomie din lume

De-a lungul secolelor, în Banat s-au înregistrat nenumărate premiere....

Deputatul Ben Oni Ardelean, consilier onorific al prim-ministrului Florin Cîțu

Dintr-un foc, azi, încă prim-ministrul României, liberalul Florin Cîțu,...

O noua statie de incarcare rapida a masinilor electrice in Timis, parte din proiectul european NEXT-E

Compania E.ON Energie România a pus în funcţiune ultima...

MAESTRUL Ștefan Popa Popa’s, cadou la 60 de ani: cetățean de ONOARE al județului Timiș

Celebrul caricaturist Ștefan Popa Popa's și-a sărbătorit ziua de...

Articole asemănătoare

Din aceeași categorie