Halele Timco se vor transforma într-un spaţiu expoziţional în perioada 21-25 octombrie când tinerii artişti vor fi invitaţi să-şi expună operele în mod gratuit. Student Artă Festival 2013 creionează mai multe dimensiuni ale artei de la fotografie, film, teatru la dans, pictură, modă.
Porţile vor fi deschise zilnic între orele 10.00 şi 18.00 iar, odată cu orele 18.00 fiecare seară va găzdui câte un alt eveniment cu tematică diferită. Festivalul debutează luni, 21 octombrie, începând cu orele 16.00 iar de la ora 18.00 va avea loc o expoziţie de fotografie unde studenţii timişeni îşi pot expune creaţiile.
Ziua de marţi va fi dedicată dansului când va performa trupa Ultima Style Dance School iar miercuri, programul va fi pregătit de către CSL Timiş, publicul putând să se bucure de o seară muzicală cu recitaluri din diferite genuri. Următoarele două zile vor fi marcate de teatru şi modă, respectiv joi va fi pusă în scenă o reprezentaţie din partea Teatrului „Merlin” din Timişoara, în vreme ce în ziua de vineri, designerul Andreea Borcea va prezenta diverse creaţii din colecţia „BE UNIQUE”.
Prin organizarea Festivalului de Artă SAF, Cluburile Studenţeşti Liberale îşi propun să promveze imaginea Timisoarei în cursa pentru titlul de Capitală Culturală Europeană din 2021.