”În baza prevederilor Legii 370/2004 republicată pentru Alegerea Preşedintelui României, vă solicităm să efectuați verificări în secţia de votare nr. 513 din Remetea Mare cu privire la următoarea împrejurare:
În fapt, azi, data de 16.11.2014, a fost semnalată de către reprezentanții subscrisei, săvârşirea de către aproximativ douăzeci de persoane neidentificate a infracţiunii de fraudă la vot săvârşită în raza secției de votare nr. 513 din Remetea Mare. Art. 387 C. Pen. Prevede următoarele:
Art. 387 Frauda la vot
(1) Fapta persoanei care votează:
a) fără a avea acest drept;
b) de două sau mai multe ori;
c) prin introducerea în urnă a mai multor buletine de vot decât are dreptul un alegător se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă şi interzicerea exercitării unor drepturi.
În localitatea Remetea Mare au fost sesizate aproximativ douăzeci de persoane neidentificate care au intrat atât în incinta secţiei de votare nr. 513 pentru a vota, fiind fost aduşi la vot în mod organizat, cu microbuze precum şi cu un autoturism cu inscriptia ”Victor Construct”, societate de construcții înregistrată în județul Botoșani.
Față de cele învederate mai sus, vă solicităm să efectuați cercetările necesare si să luați măsurile prevăzute de lege care se impun CU MAXIMĂ URGENŢĂ întrucât există suspiciuni de fraudare la scară largă a procesului de votare pe raza secţiei amintite” se menționează în cerea trimisă de ACL Timiș biroului Electoral Județean, adresa fiiind semnată de președintele PNL Timiș, Nicolae Robu.
[responsive_youtube https://www.youtube.com/watch?v=arbLdb8Uwfc&feature=youtu.be]