Poliţia Română a realizat o serie de controale pentru a verifica corectitudinea fiscală a producerii,transportului şi vânzării produselor de pâine în toată România, la dispoziţia şefului Poliţiei Române – Petre Tobă.
Astfel, în perioada 13 decembrie–20 decembrie a.c., 175 de poliţişti de investigare a fraudelor, ordine publică, poliţie rutieră şi poliţişti din cadrul Secţiei Regionale de Politie Transporturi Timişoara, au acţionat, sub coordonarea I.G.P.R., pe raza judeţului Timiş.
În judeţul Timiş s-au realizat un total de 360 de controale la societăţile comerciale producătoare de produse de panificaţie, la persoane fizice dar şi pe mijloacele de transport a produselor. În urma acestor controale s-au aplicat peste 100 de sancţiuni în valoare de 70.000 de lei. În 16 cazuri a fost încălcată Legea pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale (Legea 241-2005)
În acţiuni, au fost angrenaţi şi reprezentanţi ai organismelor de inspecţie şi control din cadrul Direcţiilor Judeţene pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală, Direcţiilor Judeţene de Sănătate Publică, Autorităţii Naţionale Pentru Protecţia Consumatorului, A.N.A.F. şi I.S.C.T.R, conform unui comunicat de presă primit de la Poliţia Română