În cădere liberă! De ce va pierde președintele Alin Nica alegerile interne din PNL Timiș?!

- Advertisement -
În primul și-n primul rând pentru că a ajuns chiar și de râsul viceprimarului Ruben Lațcău! Un dublul repetent, așa cum îl cataloghează fostul edil, Nicolae Robu. Useristul îl calcă-n picioare pe Nica, îi bate obrazul, îl face demagog și păcălici, joacă țonțoroiul pe el, iar președintele CJ Timiș face ceea ce știe mai bine: tace ca mortu-n păpușoi! Pe principiul cre(ș)tin – câinii latră, caravana trece!

La fel, în pumni îl ține pe Alin Nica și primarul Timișoarei, Dominic Fritz, care, mai nou, nici măcar nu se mai coboară să-i răspundă, după circoteca de la Sala Capitol, care a găzduit ”staborul” pentru alegerile de la organizația municipală a PNL Timișoara. Fritz îi dă cu sec lui Nica, ca la partidele de poker. Și bine face! Că președintele CJ Timiș respiră frică prin toți porii și asta se vede de la poștă. În plus, face greșeală după greșeală, bifând cu brio agenda politică a altora, în detrimentul organizației care l-a susținut și l-a sprijinit.

Că Nica se comportă exact că o mână moartă de la jocurile de cărți, au simțit-o și cei din jurul lui Raul Ambruș, președintele ales al PNL Timișoara, dar contestat de tripleta Gorghiu – Nica – Groza. De aia, revoluționarii de la Sala Capitol îi și cară pari pe spate, zilnic, fostului primar de Dudeștii Noi. Și Nica, tot nu zice nimic! De fapt, ce ar mai putea sa zică după episodul de ieri de la Cluj când, pe scenă, alături de Florin Cițu, în plină campanie internă pentru alegerile naționale ala PNL, “alături de echipa câștigătoare”, au fost toți aplaudacii de odinioară ai lui Ludovic Orban din filiala Timiș. Acum, toți de partea lui Florin Cîțu!

Și toți liberalii autentici bănățeni râd de Alin Nica și-i dau bobârnace din toate pozițiile. Și au și motive pentru că președintele CJ Timiș are un comportament tipic de nuntaș: umblă cu trena pe la Cluj și mai speră să fure și mirele! Asta, în timp ce, de cealaltă parte senatoarea Alina Gorghiu plimbă covrigii printr-o jumătate de țară: De la Caraș-Severin la Zalău, de la Zalău la Cluj și de la Cluj la București. Mai puțin prin Timiș, județul care a trimis-o, în Parlamentul României, în ultimele două mandate de senator. Că a mai avut două ture de deputat, dar nu ca reprezentant al Banatului, ci al Bucureștiului.

Cert e că niciodată PNL Timiș nu a fost atât de subțire și de haotic. Și nici nu a avut atât de mulți ”trădători”, curățători de scame și oportuniști pe metru pătrat. Nici măcar în epoca lui Nicolae Robu! E foarte trist să vezi, mai ales în filiala bănățeană, cum toți cei care, acum, fug de Ludovic Orban, înainte de episodul alegerilor interne, îi cărau geanta atunci când acesta  era în plină putere la PNL și, mai presus de orice, premier al României. Evident, trădarea și oportunismul nu sunt caracteristice doar peneliștilor. Aici, la acest capitol, social-democrații ar putea da lecții, oricui! Totuși, goana după ciolan, funcții, combinații și sinecuri e definitorie pentru modul în care se face politică în România, în ultimii 30 de ani.

Echipa fantastică

Haideți să aruncăm o scurtă privire, doar de ansamblu și fără prea multe detalii, asupra fostei echipe Ludovic Orban, actualmente, poziționată ”alături de echipa câștigătoare” a lui Florin Cîțu. Și plecăm de la episodul din acest weekend, care s-a consumat la Cluj, în fieful lui Emil Boc, unde au avut loc alegerile interne pentru funcția de președinte al PNL Cluj și unde, pe scenă, a fost prezent și Florin Cîțu, alături de…susținători. De la Timiș, au fost bifate următoarele nume: senatorul Alina Gorghiu, europarlamentarul Cristian Bușoi, deputații Ben Oni Ardelean, Cosmin Șandru și Marilen Pirtea și președintele CJ Timiș, Alin Nica.

Cu voia dumneavoastră, începem cu ultimul dintre aplaudacii premierului Florin Cîțu, președintele interimar al PNL Timiș, Alin Nica care a ajuns în această poziție de mult-spus leadership, în primul rând, datorită lui Nicolae Robu care, după ce a pierdut alegerile la Primăria Timișoara, a dat dovadă de caracter și a demisionat de la conducerea PNL Timiș, fără se se vaite și nici să-și acuze colegii de jocuri, non-combat sau sabotaj. Deși, fără niciun dubiu, ar fi avut toate motivele! Ulterior, după acest episod, Alin Nica a fost pus cu mâna, la propriu, președinte interimar al PNL Timiș chiar de către Ludovic Orban.

La fel și în situația deputaților Ben Oni Ardelean, Marilen Pirtea și Cosmin Șandru. Primul, a fost parașutat pe filiere hunedorene și îngurgitat, cu greu, de filiala PNL Timiș, doar datorită presiunilor conducerii centrale a PNL. Și Ludovic Orban este unul dintre liderii care l-a menținut pe liste din Timiș pe pastorul baptist Ardelean care, înainte de episodul Alin Nica, se-vârtea în jurul lui Nicolae Robu, mai ceva ca un titirez. Ceilalți doi deputați, la fel. Niciunul, nici Pirtea și nici Șandru nu ar fi existat azi, în Parlamentul României, fără binecuvântarea și validarea președintelui Ludovic Orban.

Despre Alina Gorghiu și Cristian Bușoi, nici nu mai are sens să mai vorbim. Senatoarea, originară din Tecuci, cu două mandate de parlamentar pe București, a devenit bănățeancă prin adopție, exclusiv datorită fostului premier Ludovic Orban care a reușit, după îndelungi lupte, să calmeze filiala PNL Timiș care avea orice, dar mai puțin un stomac de somn. Cu Bușoi exact la fel: în ultimii ani, toate sinecurile și toți oamenii pe care a reușit să-i impună pe diverse funcții, în special în sistemul sanitar, i se datorează și lui Ludovic Orban. Și cam asta ar fi, în linii foarte mari și succinte, lista fanilor lui Florin Cîțu și a a trădătorilor lui Ludovic Orban. Sublim, nu?

Pe tobogan, înainte

Și revenim la președintele interimar al PNL Timiș, Alin Nica, care a reușit performanța, unică în istoria liberalismului bănățean, de a fi huiduit și fluierat, la scenă deschisă, chiar la el acasă, în sufragerie, la alegerile pe care le-a organizat pentru funcția de președinte al organizației municipale. Unde l-a vrut instalat pe viceprimarul Cosmin Tabără, dar a ieșit, cu un scor zdrobitor, Raul Ambruș! Și a mai făcut și greșeala copilărească de a-i sancționa pe ”golani”, de a-i suspenda, de a-i băga în tot soiul de comisii de disciplină astfel încât le-a furnizat acestora tone de muniție. Gratis! Unde mai pui că Nica, la sugestia unor capete luminate, a contestat alegerile de la PNL Timișoara și a mai și înființat, din postura de președinte interimar, o conducere municipală paralelă. Că de aia organizația locală a PNL a ajuns azi, de râsul curcilor, cu două titulaturi: conducerea aleasă și conducerea interimară!!!

Ce nu spune deloc Alin Nica, iar Raul Ambruș o zice cu doar o jumătate de gură, n-are legătură cu faptul că acesta din urmă a fost forțat, înainte de alegerile de la PNL Timișoara, să se retragă din cursă, în favoarea viceprimarului Cosmin Tabără, deși funcția de președinte i-a fost promisă lugojeanului chiar de către primul. Ci cum au decurs ostilitățile care au inflamat toată organizația! Pe scurt: în prezența lui Alin Nica, ținut pe post de martor, discursul de retragere pentru Raul Ambruș a fost recitat de Dănuț Groza, primarul de Sânnicolau Mare și secretar al PNL, fost PDL-ist înfocat și mare fan al Elenei Udrea, alături de ex-deputatul Alin Popoviciu. Asta a iritat: lipsa de cojones a lui Alin Nica și postura de captivitate și vasalitate!

Că președintele CJ Timiș e în afara jocului politic și decuplat total de la realitățile filialei PNL Timiș, o demonstrează și ultimele evenimente de weekend. Nu cele de la Cluj, ci de la Timișoara unde niște băieți deștepți din PNL, pe la spatele lui Nica, au bătut palma cu PSD, prin intermediul unor agenți de proximitate, pentru schimbarea viceprimarului Ruben Lațcău, în contextul înregistrărilor apărute în presă locală și națională, presărate cu acuzații de șantaj și amenințare. Și există unanimitate și înțelegere chiar și pentru numele viitorului viceprimar al Timișoarei. Chiar și planul de acțiune! Singurul punct vulnerabil al manevrei e că s-a aflat și că voceatimișului.ro nu va putea fi folosită niciodată pe post de berbece și nici nu va intra în horă, ca să aducă la ciolan, nici pe unul și pe altul! Așa că, din acest motiv, subiectele referitoare la Ruben Lațcău, începând de azi, sunt în stand-by, până la limpezirea apelor.

Și Alin Nica mai are probleme mari și la Giroc, acolo unde circul e dincolo de cer, deja. Așa cum va avea și pe Moșnița, cât de curând și poate mult mai grave ca la Giroc, așa cum rezultă din datele preliminare. Unde mai pui că tot Nica mai are în cârcă numirile politice de la Societatea de Gospodărire a Apelor, acolo unde l-a girat pe consilierul local Lorenzo Barabas. Că nu scrie niciunde pe ștampila filialei Alina Gorghiu! O mai are pe conștiință și pe tânăra Mihaela Bubu Calescu, consilier județean PNL, executată de ministrul userist Cătălin Drulă de pe funcția e director de la Canalul Navigabil Bega, dar promovată, imediat, în fruntea Loteriei Timiș. De Nica, nu de Gorghiu!

Calm, că nu e gata pentru Alin Nica, că-i mai explodează o petardă, direct în față, în următoarele săptămâni: înființarea unei funcții de consilier regional pentru o PR-istă, post care, azi, nu există în organigrama autorității de control. Și, la pachet cu switch-ul, intră în schemă, pe poziția ce va fi lăsată liberalizată, fratele unui pesedist care s-a plimbat prin aeronautică, electricitate și acum vrea să stea la căldură și să scaneze spectrele. Tot Nica scrie și pe aceasta mutare, nu Gorghiu și nici Groza! Pe consilierul local liberal Constantin Sandu, care vrea să revină la Administrația Apelor Banat, nu-l mai calculăm. Măcar omul e în domeniu, un profesionist și de un bun simț ieșit din comun! Printre puținii!

Și mai sunt vreo trei în pregătire, că așa e la PNL: prin ei înșiși! Așa că nu e de mirare că, azi, Alin Nica are atât de mulți pretendenți la scaunul de președinte al PNL Timiș: Sorin Munteanu, deputatul Daniel Chira și, nu mai puțin celebrul, Alin Popoviciu. N-ar fi de mirare să se înscrie și Nicolae Robu! Deci, nici n-ar trebui sa ridice sprâncene și semne de întrebare faptul ca Raul Ambrus a fost ales – așa cum a fost! – președintele PNL Timișoara. Nu e vina lugojanului Ambruș că Alin Nica e pe un alt film și nu mai poate ieși din încăpere pentru ca s-a schimbat yala și nu are cheile…

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore

Articole asemănătoare

Din aceeași categorie