Fondul de investiții sud-african NEPI a cumpărat de la Emil și Marius Cristescu, cei doi proprietari ai Bega Group, terenul fostei fabrici Dermatina. Conform declarațiilor, noii proprietari vor construi aici, până anul viitor, un nou mall, iar valoarea investiției se va ridica la aproximativ 100 de milioane de euro.
Astfel, cei doi afaceriști anunțau acum doi ani că pe terenul de 20 de hectare de la Dermatina vor să ridice un parc de retail cu o investiție de aproximativ 50 de milioane de euro. Între timp, însă, planurile s-au schimbat, iar cei doi au scos proprietatea la vânzare, pentru prețul estimat de 15 milioane de euro. NEPI a cumpărat 18 hectare, iar lucrările la mall urmează să înceapă la sfâșitul anului. Restul de două hectare au fost achiziționate de propietarii lanțului de magazine Dedeman, care doresc să construiască un al doilea magazin de bricolaj.
„A fost o tranzacţie pentru care am început discuţiile în urmă cu doi ani, când de altfel a fost agreat şi preţul, dar ultimele detalii au fost finalizate abia săptămâna trecută, când a fost semnat contractul. În tranzacţie au fost implicate patru părţi – doi proprietari şi doi cumpărători. Noi am preluat un teren de circa 18,3 hectare, iar cei de la Dedeman au cumpărat patru hectare pentru un magazin de bricolaj. Vom face o dezvoltare comercială foarte mare, pe un singur nivel, doar zona de entertainment va fi la etaj, şi intenţionăm să începem lucrările la prima fază până la finalul acestui an“, a declarat Martin Slabbert, reprezentant al NEPI, pentru Ziarul Financiar.”
sursa foto: adevărul.ro