Încă un urmărit internaţional prins de poliţişti. Bărbatul, din Timişoara, era căutat de autorităţile spaniole unde are de stat după gratii

- Advertisement -

Miercuri, 28 august 2013, poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale au depistat o persoană urmărită internaţional. Bărbatul are de executat o pedeapsă cu închisoarea pentru delicte comise pe teritoriul Spaniei.

Pe numele lui N. Crăciun, din Timişoara, autorităţile spaniole au emis un mandat european de arestare, fiind condamnat la o pedeapsă privativă de libertate pentru asociere la un grup infracţional organizat, specializat în comiterea de infracţiuni contra patrimoniului.

În cursul anului 2011, bărbatul împreună cu alte cinci persoane ar fi comis mai multe furturi pe teritoriul Spaniei.

N. Crăciun a fost prezentat Curţii de Apel Timişoara, care a emis pe numele său un mandat de arestare preventivă pe o perioadă de 5 zile până la confirmarea mandatului.

Bărbatul a fost introdus în Arestul I.P.J. Timiş, urmând a fi demarată procedura de extrădare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore

Articole asemănătoare

Din aceeași categorie