Veste bună din partea primarului Timișoarei, Nicolae Robu, anunțată chiar în Vinerea Mare. ”Ieri, 09.04.2015, Curtea de Apel Timișoara, Secția Contencios Administrativ și Fiscal, a emis Hotărârea nr. 2654 prin care se dă dreptate Primăriei Timișoara în disputa cu tandemul Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor – firma UTI, pe tema câștigătoarei licitației pentru implementarea proiectului cu finanțare europeană „Sistem computerizat de management al traficului„. S-a dovedit înca o dată, că la Primăria Timișoara, TOATE licitațiile sunt corecte, în perfectă legalitate! S-a mai dovedit, de asemenea, încă o dată, ca la Curtea de Apel Timișoara se judecă corect, dar, totodată, din păcate, ca CNSC este guvernat de alte principii decât cele care ar trebui să-i stea drept călăuză!” a anunțat întâiul gospodar al orașului de pe Bega, printr-o postare pe o rețea de socializare.
Robu a anunțat, astfel, că în cel mai scurt timp, ultimul proiect pentru care există finanțare europeană din exercițiul financiar trecut, 2007-2013, și care nici măcar nu a demarat încă, va fi pus în practică. ”Deci, putem începe, de-acum, și implementarea ultimului proiect pentru care avem finanțare europeană, proiect extrem de important, care ne va asigura mult dorita UNDĂ VERDE la semafoarele din Timișoara” a adăugat edilul-șef, care îndeamnă timișorenii să ”voteze” dacă se bucură de această reușită. ”Dacă vă bucurați de această nouă reușită a administrației pe care o conduc, clicuiți Like, dacă nu vă bucurați, postați textul „Ce mă interesează pe mine unda verde! Cum n-am avut-o până acum, am fi putut trăi și de-acum înainte fără ea!” :))”.