Interlopul timișorean Lucian Mihălțan, abandonat într-o baltă de sânge cu brațul amputat, într-o localitate din Italia, lângă un bancomat explodat

- Advertisement -
Așa cum anunță ziarul italian Forlitoday, în urmă cu câteva zile, un cetățean român de 36 de ani, rezident în orașul Forli, situat în regiunea Emili-Romagna, a fost grav rănit, într-un atac exploziv asupra bancomatului sucursalei Riviera „Centro Diamante” din localitatea Cattolica. Incidentul, în urmă căruia tânărul și-a pierdut brațul drept, a avut loc după miezul nopții, între vineri și sâmbătă, 3 pe 4 mai a.c.. Din primele cercetări ale carabinierilor a rezultat faptul că jaful a fost pus la cale de o grupare de crimă organizată de români, prin folosirea tehnicii „marmotei”, mai exact prin strecurarea unui pachet cu exploziv în fanta bancomatului.

E clar că, așa cum relatează și presa italiană, în timpul jafului, ceva a mers prost cu declanșatorul bombei, din moment ce românului de 36 de ani i-a fost smuls brațul drept cu totul, chiar din umăr, datorită exploziei necontrolate, care a avut loc asupra ATM-ului. Încă nu e foarte clar dacă ceilalți membri ai bandei au reușit să ia și ceva bani la plecare. Cert e că, datorită panicii și șocului, bandiții au fugit și l-au lăsat în urmă, la pământ, pe bărbatul grav rănit, care a fost găsit de polițiștii care s-au deplasat la fața locului, în urma exploziei. Străinul, spun jurnaliștii de la Forlitoday, a fost fost transportat de urgență la Spitalul „Bufalini”, unde medicii, deși i-au salvat viața, nu au mai putut face reconstrucția brațului amputat de deflagrație.

Cercetările carabinierilor sunt în desfășurare pentru identificarea tuturor membrilor bandei, mai ales că polițiștii italieni au toate datele că incidentul din noaptea de 3-4 mai a.c., de pe raza localității Cattolica, nu este deloc singular. Cu atât mai mult cu cât, evenimente similare, în care bancomate au fost aruncate în aer, au mai avut loc, în ultimele săptămâni, în aceeași regiune Emilia-Romagna. Primul, pe data de 24 martie a.c, când, conform mass-media din peninsulă, un ATM al băncii Bper din Mezzano a fost atacat în miezul nopții, în jurul orei 3.30. Conform celor reconstruite de carabinieri, care au efectuat cercetările legale, bandiții au înnegrit camerele de supraveghere video înainte de a intra în acțiune și, apoi, cu așa-numita tehnică „marmotă”, au aruncat în aer bancomatul, apoi au luat banii.

Apoi, a mai fost un incident pe 26 martie a.c când aceași grupare de hoți români, a prădat de 16.000 euro, prin aceeași metodă, un bancomat de la „La Bcc Ravennate, Forlivese e Imolese” din localitatea Villafranca – Italia. Cel puțin, până la ora actuală, din primele cercetări, cu ajutorul polițiștilor din România, carabinierii au reușit să stabilească că bărbatul de 36 de ani, abandonat lângă bancomatul explodat din comuna Cattolica, este interlopul timișorean Ioan Lucian Mihălțan. Din data de 23 martie 2023, așa cum rezultă din documente oficiale, Mihălțan a fost dat în urmărire internațională, având de executat o condamnare de 9 ani și 8 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat și furt calificat cu consecințe deosebit de grave în formă continuată.

Pentru cei care nu știu, Lucian Mihălțan a făcut parte, până nu demult, dintr-o grupare de hoți de lux care, până să fie destructurată de DIICOT, a apucat să spargă peste 300 de vile și 126 de sedii de firme din județele Timiș, Caraș-Severin și Arad. Printre cei prădați se numără fostul consilier local, Andrei Petrișor, fiul fostului președinte al Tribunalului Timiș, Mircea Ionescu, fostul director al Romtelecom, medicul anestezist Petre Deutsch, fostul șef al Finanțelor Publice din Oțelu Roșu, Petru Lupsac, din casa căruia a fost sustras un seif cu 1,7 milioane de lei. Totodată, Lucian Mihălțan este același interlop care, ca să-și ușureze pedeapsa cu închisoarea, înainte de a fugi în Italia, l-a denunțat la DIICOT pe nu mai puțin celebrul Cosmin Mladin din Arad, supranumit împăratul țigărilor de contrabandă de pe zona de vest a României.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore

Articole asemănătoare

Din aceeași categorie

Urmarit general pentru vatamare corporala grava in Germania, capturat la Timisoara

Un individ dat în urmărire generală în baza unui...

Barbat dat în urmarire de autoritatile italiene, prins de politistii din Timisoara de Craciun

A sperat să își petreacă sărbătorile în libertate, chiar...

Urgenţă 112! Ţigan PERICULOS, căutat de poliţiştii timişeni după ce a omorât un tânăr de 22 de ani cu un cuţit de vânătoare

Poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale caută un tânăr de...

Un urmărit general, depistat de polițiștii de frontieră la Cenad. De ce va face ÎNCHISOARE?

În cursul nopții trecute, mai exact în jurul orei...