Sâmbătă, 7 martie 2015, în jurul orei 19.15, doi jandarmi din cadrul Grupării Mobile ”Glad Voievod” din Timişoara, aflați în drum spre casă, după terminarea serviciului, au trecut peste Bega, pe podul din spatele fabricii ELBA înspre Piaţa Iosefin, acolo unde au observat un bărbat care era urcat pe balustradă şi se uita spre apă.
Aceştia au oprit maşina cu care se deplasau, şi, când şi-au dat seama că bărbatul voia să se arunce în Bega, neezitând nici o clipă, cei doi jandarmi, l-au determinat pe acesta să se dea jos de pe balustradă şi să stea de vorbă cu ei.
C.M., în vârstă de 40 de ani, a fost cooperant şi a declarat că voia să se sinucidă din cauza problemelor pe care le avea cu prietena lui. Acesta le-a mai spus jandarmilor că nu era la prima tentativă de a se arunca în apele râului Bega.
Jandarmii au sunat de urgenţă la numărul unic de urgenţă 112, iar în câteva minute a sosit o ambulanţă la faţa locului care l-a condus pe C.M., la Clinica Psihiatrică din Timişoara.