Văzând ceea ce se întâmplă în afara granițelor țării cu românii care vor să voteze și nu sunt lăsați datorită proastei organizări puse la punct de Guvern, Ministerul Afacerilor Externe și Biroul Electoral pentru Străinătate, timișorenii au început să se strângă în Piața Victoriei încă de cu ziuă. La ora 21:00, în momentul anunțării primului exit-poll, care-l dădea câștigător pe Klaus Iohannis, timișorenii s-au îndreptat înspre Centru cu sutele, ”vârful” mulțimii fiind undeva în jurul a 1.500 de persoane.
Cei prezenți în Piață au scandat: ”Jos Ponta”, ”Demisia”, ”Afară, afară, cu PSD din țară”, ”PCR, PSD, aceeași mizerie”, ”Klaus, Klaus, scapă-ne de Mickey Mouse”, ”Ponta, nu uita, ești pe lista DNA”, ”Păcat, păcat, de sângele vărsat”, ”Ole, ole, ole, ole, Victor Ponta nu mai e”, ”Jos imunitatea” dar și ”Iohanis, Iohanis” sau ”Victorie”, alături de alte scandări care fie nu pot fi reproduse, fie au vizat un post de televiziune ”subordonat” PSD.
În jurul orei 23:00, protestatarii s-au încolonat în fața Operei Române și au plecat înspre Catedrala Mitropolitană, moment în care la sediul PSD Timiș s-a creat panică, social-democrații fiind speriați ca nu cumva protestatarii să ajungă la sediul partidului. Timișorenii care au ieșit din casă, deși vremea nu a fost tocmai cea mai potrivită, fiind frig și în mare parte plouând, nu au făcut altceva decât să ”înconjoare” Piața Victoriei, revenind, pe latura opusă, în fața Operei.
După miezul nopții, cei prezenți în Piață s-au îmbrățișat și s-au salutat asemeni perioadei din Decembrie ’89, după care s-au îndreptat către case, extrem de fericiți, aceasta fiind cea de-a treia ”ieșire” a timișorenilor în doar 8 zile, de data aceasta ”neprogramată” și fără nicio organizare.
Pe marginea Pieței Victoriei, zeci de echipaje de poliție, dar și mai multe autospeciale ale Jandarmeriei și-au făcut apariția, însă totul a decurs pașnic, spiritul civic spunându-și cuvântul din nou, la Timișoara!
[responsive_youtube