După atingerea acestui maxim, au urmat trei şedinţe consecutive de apreciere pentru moneda naţională, cursul euro coborând până la 4,4518 lei, iar cotaţiile alunecând spre 4,4450 lei.
Ieri, euro a înregistrat o creştere, cursul urcând la 4,4536 lei, într-o şedinţă cu o volatilitate scăzută a cotaţiilor, la ora 14:00 ele fiind de 4,4510 – 4,4540 lei.
Deprecierea faţă de euro a produs o scădere a dolarului american, cursul coborând de la 3,2475 la 3,2403 lei, medie care nu a mai fost atinsă de la finalul lui octombrie. Francul elveţian a urcat de la 3,6372 la 3,6409 lei, medie care se mai înregistra la finele lui septembrie. Monedele din regiune aveau o evoluţie stabilă faţă de euro, cotaţiile fiind apropiate de cele de luni. Cea poloneză se tranzacţiona la 4,18 – 4,185 zloţi iar cea maghiară la 300,4 – 302,1 forinţi.
În aşteptarea întâlnirii din 17 şi decembrie a comitetului monetar al Rezervei Federale (FOMC), perechea euro/dolar urca la 1,3736 – 1,3768 dolari, ultima cotaţie reprezentând maximul atins de la finalul lui octombrie.
Investitorii consideră că FOMC nu va decide o modificare a programului său de relaxare cantitativă, prin care injectează lunar 85 miliarde dolari în economia SUA, atâta vreme cât rata şomajului din SUA nu va atinge 6,5%. În noiembrie aceasta a coborât la minimul ultimilor cinci ani, de 7%.
În piaţa la termen de la Sibiu, euro se tranzacţiona pe martie la 1,3740 – 1,3760 dolari iar uncia de aur cu scadenţa lunară creştea la 1.243 – 1.250 dolari.