Libanez, urmărit în Germania pentru trafic de DROGURI de mare risc, prins de polițiștii din Timișoara

- Advertisement -

Joi, 11 decembrie 2014, poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale au depistat pe raza municipiului Timişoara un libanez de 43 de ani, urmărit internaţional. Pe numele bărbatului, autorităţile din Germania au emis în luna august a acestui an un mandat european de arestare, fiind bănuit de comiterea infracţiunii de comercializare şi deţinere de droguri de risc.

Pentru depistarea bărbatului, poliţiştii au beneficiat de date şi informaţii suplimentare, obţinute prin intermediul Biroului SIRENE din cadrul C.C.P.I. – I.G.P.R..

La momentul depistării de către autorităţile germane bărbatul a oferit alte date de stare civilă, însă poliţiştii timişeni de investigaţii criminale au reuşit identificarea acestuia, cu sprijinul specialiştilor criminalişti, prin compararea impresiunilor papilare în bazele de date ale poliţiei.

În cursul zilei de azi, cel în cauză va fi prezentat magistraţilor Curţii de Apel Timişoara, care vor dispune măsurile legale până la predarea către autorităţile germane.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore

Articole asemănătoare

Din aceeași categorie

Traficanti de DROGURI de mare risc din Timisoara si Lugoj, prinsi de procurorii DIICOT si criminaliștii BCCO

Azi dimineaţă, procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de...

Cautat de politia din Germania si urmarit international, prins de politistii de frontiera la Cenad

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a...

Urmarit international de doi ani, prins in Timis de Politia de Frontiera

Un cetățean sârb care fugea de executarea unei pedepse...

Un bosniac urmărit pentru crime de război, depistat la Vama Cenad

Un cetățean din Bosnia-Herțegovina, pe numele căruia autoritățile bosniace...

Grup infracțional specializat în trafic de droguri, DESTRUCTURAT de procurorii DIICOT

Procurorii DIICOT împreună cu ofițerii de poliție au efectuat...