Cele mai citite articole în ultima săptămână

Din aceeași categorie

Ludovic Orban, convins că măsurile adoptate de „guvernul Dragnea” vor băga România în faliment. Paşii dezastrului

Vocea Timișului va susține permanent adevărul!

Creşterea salariilor şi a punctului de pensie va duce România spre colaps financiar. Statul român nu va mai fi capabil să se achite de alte obligaţii asumate şi nici să ducă la capăt implementarea proiectelor cu fonduri europene. Este imaginea sumbră prin care liberalul Ludovic Orban, candidat la şefia PNL Timiş, a descris astăzi măsurile adoptate de guvernul PSD.

„Drumul pe care a pornit această colectie de ordonanţe ale vechililor roşii, mă refer la guvernul condus de Dragnea, nu de reprezentantul Timişoarei, este un drum care va duce România în deşert, care nu duce nicăieri. Am făcut un calcul privitor la creşterile pe care le-au anunţat, creşterea punctului de pensie, impactul bugetar al salarizării. Vom ajunge în punctul în care 80% din veniturile bugetului de stat se vor duce pe salarii în sectorul public, pe subvenţiile la fondul de pensii care vor creşte la un nivel absolut îngrijorător de peste 5.000.000.000 de euro şi pe cheltuieli sociale, adică plăţi făcute către mulţi oameni care nici nu vor să îşi găsească de lucru şi trăiesc din banii primiţi de la stat sub formă de ajutoare sociale daţi în special de primarii PSD care îi folosesc ca pe o masă de manervă şi ca pe un electorat captiv. Vă repet, 80%. Asta înseamnă că statul o să rămână fără bani de investiţii. Statul o să rămână fără bani pentru cofinanţarea proiectelor cu fonduri europene, lucru care în mod evident la duce la pierderea foarte multor proiecte cu fonduri europene. Statul va rămâne în penurie de bani pentru plata proiectelor făcute cu fonduri europene, pentru că ştiţi foarte bine că înainte de a deconta noi trebuie să achităm lucrările efectuate din bugetul de stat.(…) De asemenea, vom rămâne fără bani pentru lucruri esenţiale pentru angajamentele noastre ca stat membru NATO, de exemplu de a aloca 2% din PIB pentru înzestrarea Armatei. Nu vom avea bani nici pentru aşa ceva, uşor, uşor, guvernul Dragnea, repet, nu Grindeanu, guvernul Dragnea riscă să bage România în faliment”, a declarat liberalul prezent astăzi la Timişoara.

- Advertisement -
Tiberiu Kiss-Radu Constantin
Tiberiu Kiss-Radu Constantin
Întreaga responsabilitate a comentariilor lăsate de dumneavoastră vă aparține! Click aici-citeste condiţiile de utilizare ale site-ului www.voceatimisului.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore