Raportat la procent din PIB, cea mai mare finanțare de care a beneficiat învățământul din România a fost cea din 2008, reprezentând 4,4%. În ciuda promisiunilor constante de a face din învățământ o prioritate, România se regăsește în coada clasamentului UE privind cheltuielile cu învățământul (conform INSE), fiind departe de dezideratul de 6% din PIB, stabilit prin Legea Educației Naționale.
În momentul de față, România se află în cea mai nefastă perioadă din perspectiva finanțării învățământului. Niciodată în ultimii 10 ani procentul din PIB alocat învățământului nu a scăzut sub 3%, după cum se poate observa din graficul de mai jos:
Mesajul transmis de Guvern prin alocarea unui procent de 2,5% din PIB pentru educație este acela că educația nu reprezintă o prioritate națională. Răspunsul „nu sunt bani” este inacceptabil deoarece este vorba de o valoare relativă, nu absolută, iar procentul alocat reprezintă de fapt cât de important este domeniul educației în politica națională.
România a investit până în prezent puțin și alege cu bună știință să investească în continuare puțin în educație, față de media UE. Suntem “beneficiarii” celei mai scăzute alocări financiare per cap de locuitor, investind doar 200 euro/an pentru educarea unui cetățean, spre deosebire de Danemarca, spre exemplu, care alocă peste 3500 euro anual în acest sens.
Date Eurostat. Media europeană: 1328
Prin adoptarea strategiei Europa 2020, statele membre UE au căzut de acord asupra faptului că una dintre prioritățile majore constă în obținerea unui învățământ de calitate pentru toți cetățenii, care să reprezinte fundația pentru o creștere economică inteligentă, durabilă și favorabilă incluziunii sociale.
”Din nefericire, la momentul actual multe universități din România se află la limita subzistenței, neavând posibilitatea reală de susținere a activităților de cercetare și inovare. Sarcina de a gestiona sărăcia distribuită de Guvern este și mai dificilă în contextul în care lansările competițiilor de proiecte în domeniul cercetării întârzie să apară, periclitând nu doar activitățile de educație și formare, dar și pe cele de cercetare”, spune Rectorul UVT, prof. univ. dr. Marilen Pirtea.
Din cauza scăderii numărului de studenți la nivel național, precum și a creșterii PIB, menținerea unei ponderi constante a investițiilor în Învățământul Superior ar fi creat posibilitatea unei augmentări a investiției per capita. În condițiile îmbătrânirii populației, România nu își permite să nu aibă tineri bine pregătiți. Este necesar un maxim de productivitate a populației tinere rămase, ori accesul la învățământul superior este asociat cu rate mai mari de angajare și productivitate mai ridicată.
Potrivit studiilor internaționale, un an de școală în plus duce la creșterea veniturilor cu 8-9% și la scăderea cu 8% a riscului de apariție a unor probleme de sănătate. În general, cu cât o persoană are mai multe studii, cu atât este mai mare venitul pe care îl obține. Așadar, un nivel de educație mai ridicat prezintă beneficii la nivel individual. Cifrele sunt și mai grăitoare la nivel național, principalul mesaj al studiului UNICEF (Costul investiției insuficiente în educație în România, 2014) fiind următorul: dacă menține investiția în educație la un nivel atât de scăzut, România va pierde între 12 și 17 miliarde de euro în perioada 2015-2025. Cu alte cuvinte, dacă România ar crește treptat investiția în educație, până la 6% din PIB, s-ar înregistra o creștere economică mai mare, de la 2% la 2,7-2,95%. Aceasta ar aduce un câștig de 12-17 miliarde de euro în următorii zece ani.
Conform estimărilor UNICEF, până în 2025 pierderile înregistrate în urma investiției insuficiente în educație s-ar ridica la 12 până la 17 miliarde de euro, echivalentul a 7-9% din PIB-ul anului 2015. Aceste estimări corespund ratei beneficiilor individuale ale educației rezultate prin prelucrarea microdatelor, precum și a estimărilor macro calculate de Barro-Lee (2010) pentru țările est-europene. Analizele efectuate atât la nivel microeconomic, cât și macroeconomic, pe baza datelor naționale estimează că beneficiul economic al unui an de școală în plus s-ar ridica la aproape 8%, ceea ce reprezintă cu 2% mai mult decât nivelul prognozat al investiției în educație (6% din PIB).
”Problema finanțării în educație nu este numai o problemă punctuală, ci vizează capacitatea de dezvoltare a unei țări. Pentru aceasta este necesar ca educația să fie privită ca un sector prioritar de investiții, care are capacitatea să multiplice înzecit capitalul investit inițial, dacă există o abordare coerentă a problematicii educației și a dezvoltării pe termen mediu și lung. Educația trebuie tratată ca un drept al fiecărui individ, dar și ca o responsabilitate a întregii societăți în raport cu tinerii de azi, cei care vor fi capabili să asigure dezvoltarea societății de mâine. Știm cu toții că un copil educat are șanse mai mari să își realizeze potențialul, să devină un adult productiv și un cetățean implicat în societate, care își va aduce aportul la dezvoltarea durabilă a societății”, spune Pirtea. Mai simplu spus, trebuie asumată o finanțare adecvată a educației naționale, pe termen mediu și lung, pentru consolidarea fundației în vederea asigurării unei creșteri socio-economice inteligentă, durabilă și favorabilă incluziunii sociale.
