Teodor Meleşcanu a preluat funcția de ministru al Afacerilor Externe pe data de 10 noiembrie 2014, după ce Titus Corlăţean şi-a dat demisia, ca urmare a criticilor venite după slaba organizare a turului întâl al alegerilor prezidenţiale în diaspora. Cum în turul doi al alegerilor prezidenţiale au fost foarte mulţi români care nu au reuşit să voteze, demonstrând astfel că nici actualul ministru nu a fost mai ”bun”, Meleșcanu a luat decizia demisionării.
”Fac această scurtă prezentare în legătură cu desfăşurarea procesului de vot în străinătate. Am preluat conducerea MAE cu doar 5 zile înaintea celui de-al doilea tur de scrutin. Obiectivul meu a fost să aducem condiţiile de vot din străinătate la un nivel cât mai apropiat de aşteptările cetăţenilor. La nivelul conducerii MAE ne-am deplasat în ziua votului în toate secţiile cu dificultăţi în turul I. Nu am putut suplimenta secţiile de votare, deoarece BEC nu a putut oferi clarificările privind existenţa unei soluţii în acest sens” a precizat Meleșcanu.
Ministrul și-a cerut scuze românilor care au stat la cozi imense pentru a-și putea exercita dreptul constituțional de vot, duminică. ”Ne-am asumat responsabilitatea pentru măsurile de fluidizare a votului şi am organizat turul II de o manieră care a permis un număr record de voturi în străinătate. Nu au fost semnalate incidente grave privind corectitudinea procesului de vot. Au existat şi excepţii, la Londra, Paris, Muchen, Torino şi altele. Regret aceste disfuncţionalităţi şi îmi cer scuze românilor care au stat la coadă ore în şir pentru a-şi exercita dreptul de vot. Responsabilitatea nu aparţine cetăţenilor, ci rigidităţii cadrului juridic existent. Nu toţi românii din străinătate şi-au exercitat dreptul de vot şi acest lucru trebuie asumat. Eu, ca un om de onoare, îmi asum responsabilitatea şi îmi voi depune mandatul” a mai precizat ministrul Afacerilor Externe.
Foto:cotidianul.ro