Nelson Mandela, a decedat în cursul zilei de joi, 5 decembrie 2013, la vârsta de 95 de ani. Fostul preşedinte african a fost premiat cu Premiul Nobel pentru Pace în 1993 împreună cu preşedintele sud-african din perioada respectivă Frederik De Klerk, pentru eforturile depuse de cei doi în vederea reconcilierii pe care le-au depus, după decenii de regim de apartheid.
„Activitatea sa adresează un mesaj şi astăzi tuturor celor care au responsabilităţi în conflicte aparent de nesoluţionat”, subliniază Comitetul Nobel, într-un comunicat, potrivit Mediafax.
„Chiar şi conflictele cele mai amare pot fi soluţionate prin mijloace paşnice”, adaugă Comitetul.
Nelson Mandela era considerat una dintre personalităţile cele mai prestigioase din istoria de peste un secol a Premiului Nobel.