Imagini șocante filmate din mașina unui tânăr șofer din Arad, care este student la Timișoara. Tânărul a fost solicitat de o prietenă pentru a-i oferi o mână de ajutor, după ce aceasta a rămas pe autostrada A1, între Timișoara și Arad, fără motorină în rezervor, după care, susține tânăra aflată în dificultate, a rămas și fără curent în acumulator.
Șoferașul nostru s-a urcat la volan, a luat-o și pe șoferița rămasă pe marginea drumului cu el în mașină, cea care a și realizat înregistrarea video de mai jos, după care s-a îndreptat spre locația indicată de cea care a rămas în ”pana prostului”. Pentru a ”scurta” drumul, șoferul nebun, căci altfel nu-i putem spune după gestul făcut, a decis să meargă pe autostradă, PE CONTRASENS, folosind în general banda de avarie, lucru extrem de periculos ținând cont atât de regulile rutiere cât și de viteza de deplasare a mașinilor care veneau din față.
Mai grav e că inconștientul de la volan merge și cu viteză mare, chiar dacă se află pe contrasens și chiar dacă nu a mers pe o distanță foarte lungă pe acest sector de drum.
Bărbatul și-a postat înregistrarea video pe contul personal de Facebook, însă după câteva ore înregistrarea a fost ștearsă, însă cineva a avut ”inspirația” să mute videoclipul pe Youtube, astfel încât acesta poate fi urmărit și acum de internauți.