Timișoara e plină de șoferi și conducători auto, aș îndrăzni să spun. Dacă cei aflați în prima categorie au cunoștință și despre alte teme cum ar fi bunul simț, cei din categoria a doua nu sunt altceva decât niște ”roboți” manevranți de vehicule, care își conduc mașinile fără a gândi mai departe de atât, fără să le pese de faptul că gesturile lor îi deranjează, încurcă sau chiar șicanează pe alți șoferi.
Este și cazul unui conducător/unei conducătoare de BMW X6, cu numărul de înmatriculare TM 99 MMW, care și-a găsit să parcheze pe ”scuarul” delimitat prin piloni de plastic și marcat corespunzător pe asfalt, de la intrarea în sensul giratoriu de la Fabrica AEM, dinspre strada Venus.
Mașina de culoare negră a fost surprinsă de un șofer care trecea prin intersecția amintită miercuri, 25 februarie 2015, în jurul orei 13:20.
Nu doar că parcarea este strict interzisă pe acel spațiu de pe carosabil, dar mai obturează și vederea celorlalți șoferi care intră în intersecție de pe strada Venus, însă, cui să-i pese? Dacă a parcat acolo, cu singuranță îl/o doare la… pateu, așa cum unii dintre conducătorii auto o recunosc franco. Ba mai mult, pe unii îi doare, conform propriilor spuse, în locuri unde sigur nu i-a durut vreodată căci dacă i-ar durea nu ar mai spune așa ceva niciodată în viața lor!
Și ne mai întrebăm de ce se montează acei stâlpișori fie ei metalici, fie din plastic? Păi pentru unii conducători auto ar fi necesară inventarea unui sistem prin care însăși mașina să-i ”pedepsească” pentru nesimțirea de care dau dovadă!!!
H************r,marcajele astea au si acest rol.Vai de capul vostru! Unde dracu’ vreti sa lase masina,in mijlocul drumului?