Municipalitatea a decis să își ceară scuze șoferilor care traversează orașul, cât și șoferilor timișoreni. Datorită faptului că șantierele din Timișoara sufocă traficul și provoacă discomfort, primarul a cerut ca la fiecare intrare în oraș să se pună panouri pe care sunt scrise următoarele:
„Timișoara se modernizează în forță! Peste 100 de șantiere sunt deschise în oraș! Știm că circulația este foarte grea și ne cerem scuze pentru asta. Contăm pe înțelegerea dv și vă mulțumim, Nicolae Robu, Primarul Timișoarei, Proefesor Universitar”
Astfel, edilul, care își asumă inițiativa pentru această idee, consideră că este un gest de bun simț din partea oficialităților, și, mai mult, o metodă de avertizare a celor care nu sunt din oraș și nu știu că, în anumite zone, se circulă extreme de greu:
“Am considerat că este civilizat și este de bun simț, până la urmă, să îi informăm pe cei ce vin în Timișoara și chiar pe timișoreni, că nici timișorenii nu umblă toți prin tot orașul să știe ce se întamplă, că în Timișoara se desfășoară lucrări ample, sunt peste 100 de șantiere, care modernizează orașul în forță. Evident că atunci când ai un număr așa de mare de puncte de lucru, apar și perturbări în trafic. Ne cerem scuze tuturor celor cărora le producem neplăceri prin perturbările respective. Aduc garanția tuturor că se lucrează, ca lucrările avansează, că avem o mulțime de obiective finalizate și că Timișoara va arăta în scurtă vreme mult schimbată în bine față de cum a fost. Deja avem schimbări semnificative pe care oricine le poate remarca.” a declarat Robu.
Întrebat de jurnaliști de ce s-a semnat cu numele său și nu a trecut doar inistuția Primăriei, Robu a explicat că primarul implică, inevitabil, primăria, iar el a dorit ca actul de comunicare să fie de la om la om.
„Așa mi s-a părut potrivit, să-și asume primarul acest gest, pentru că este al primarului. Evident că primarul, inevitabil, implică primăria. Eu cred că este mai bine să se personalizeze anumite lucruri, până la urmă actul de comunicare este de la om la om”, a explicat Robu.