Indiferent cum o pui sau cum o dai, la cum se învârt lucrurile și se iau deciziile politice, e clar că, după incendiul de la Colectiv, Maternitatea Giulești și Institutul Matei Balș, în care și-au pierdut viețile peste 100 de români, cea mai mare spaimă a celor aflați la guvernare sunt…incendiile spontane!
Pe bună dreptate, azi, la cum arată infrastructura sanitară, temerea mai marilor zilei, în special a celor care au pe mâini securitatea și accesul la sănătate al pacienților, pare una justificată. Până la un punct! Pentru că dincolo de acel punct, evident, nu putem vorbi decât despre profesionalism, management, interes public și, nu în ultimul rând, interes național.
În plină perioadă de restricții, lock-down, carantină și Covid-19, reguli după care românii funcționează de mai bine de un an de zile, statul a ieșit la cumpărături, fără număr, în numele luptei împotriva virusului. S-au cumpărat, vrute și nevrute, în decretata stare de urgență, la modul direct, fără licitații. Așa a băgat statul pe piață sute de mii de măști neconforme, dezinfectanți contrafăcuți, medicamente false și unități mobile ATI care trebuie păzite, în regim non-stop, ca să nu ia foc, de parcă ar fi din carton, cu sobă-n mijloc!
Presiunea pe secțiile de Anestezie și Terapie Intensivă! Acesta a fost motivul invocat pentru care, în România, au fost achiziționate un număr de 5 unități mobile de tip ATI. Practic, niște camioane speciale, dotate cu paturi, monitoare și tot tacâmul, care să funcționeze în regim de secții spitalicești externalizate, în care oamenii să poată să fie tratați, în caz de urgențe și în caz că unitățile medicale de profil ar fi fost suprasolicitate.
Luna cadourilor
La Timișoara, în plină pandemie, au ajuns două astfel de unități mobile. În primă fază, una la Spitalul Județean de Urgență ”Pius Brînzeu” Timișoara. Inaugurarea a avut loc cu mare fast, toată lumea a fost prezentă la poza de grup iar, așa cum rezultă din discursul public, managerul unității, Raul Pătrașcu, nu a omis pe nimeni de la rubrica de mulțumiri, dr. Raed Arafat și premierul Ludovic Orban, fiind în capul de listei. Minunea nu a durat mult, maxim, 2 luni. Mereu probleme tehnice, vara prea cald, iarna prea frig.
Aceleași probleme cu containerele mobile de ATI au fost și la Spitalul de Boli Infecțioase ”Victor Babeș” din Timișoara, dar și la Spitalul Clinic Municipal nr. 1 Timișoara (Clinicile Noi). Vorba dr. Virgil Musta: ”Am acoperit pacienții cu plapume și am pus două radiatoare, sperând că dimineață se poate remedia problema, însă se pare că e o problemă mai complicată. Am mutat pacienții în Secția de Chirurgie Toracică, unde avem oxigen și unde s-a putut improviza. Echipamentele de ventilație mecanică din tir au fost și ele mutate pe această secție. Pacienții au fost mutați parțial în alte saloane”.
Istoria se repetă
După mijlocul lui noiembrie 2020, în incinta ”Clinicilor Noi”, unitatea mobilă de ATI o ia și ea razna, după cele de la ”Victor Babeș” și ”Pius Brînzeu”. Directorul stabilimentului sanitar, dr. Daniel Malița a spus că a fost vorba despre „ o supraaglomerare de pacienți, care toți au avut nevoie de oxigen la o presiune foarte înaltă. A apărut undeva o scădere a presiunii de oxigen. Încercăm să ne dăm seama care a fost cauza. Tirul are șase butelii de oxigen, care asigură o sustenabilitate de trei ore. Le-am spus colegilor să treacă pe buteliile de oxigen, presiunea prea mare a blocat ventilatoarele. Până de resetează ventilatoarele am transferat cei opt pacienți din tir în alte spitale și acum lucrăm al remedierea situației. Toți pacienții au fost transferați. Astăzi lucrăm la rezolvarea problemei. Vom rezolva problema în cursul zilei de astăzi”.
Și la Iași au fost mari probleme, după ce stația de oxigen de la o astfel de unitate ATI mobilă s-a defectat, înainte să interneze primii pacienți cu COVID-19 la Terapie Intensivă. Și asta pentru că, a apărut o avarie majoră încă din timpul testelor.
Aseară, containerele mobile de ATI au fost ridicate, la fel cum au fost aduse. Cu alai, cu girofar, cu poliție. Și nimeni, până azi, se jură că nu au avut nici cea mai mica idee că unitățile mobile de ATI au fost vegheate, în permanență de pompieri, pe post de paznici…ca să nu ia foc!
Umilință totală
Singurii care s-au bucurat că acele ”coșciuge pe roți” au părăsit limitele Timișoarei au fost pompierii din cadrul ISU Timiș. Sărbătoare, nu alta! Probabil și Alin Nica, președintele CJT care, în urmă cu câteva zile, numai ce apucase să declare: ”Raed Arafat, secretarul de stat care hotărăște pentru timișoreni împotriva voinței lor, este cel care a achiziționat si apoi a abandonat patru unități mobile ATI prin diferite curți din țară, una chiar în Timișoara, la Spitalul Municipal. În timp ce noi suplimentăm paturile ATI cu eforturi financiare uriașe, Raed Arafat nu găsește o soluție să încălzească unitățile mobile”.
Totuși, de departe, cei mai încântați de plecarea acelor containere ATI au fost angajații ISU Timiș: ”Anul trecut prin luna octombrie, am primit un ordin pe linie ierarhică că trebuie să avem post fix la toate containerele ATI din incinta spitalelor. A venit pe ordinea de zi. Comandantul ne-a comunicat că trebuie să stăm acolo, 24 din 24, ca să asigurăm protecția în caz de incendiu. În primă fază, la Babeș am stat prin mașinile noastre, pe banii noștri, pe benzina noastră. După care, ISU a venit și a pus gherete și la Județean și la Municipal. Sunt și acum acolo. A fost frustrare maximă, vă dați seama. Eram un fel de paznici de noapte. Da, aveam la noi tot ce era necesar, în caz de incendiu, astfel încât să putem interveni să ținem situația sub control, până ar ajunge colegii. Așa e în toată țara. Știu de la colegi de-ai mei. Toate sunt păzite de pompieri, pe șest, ca să nu cumva să ia foc…”.
Informația a fost confirmată și de un alt angajat al ISU Timiș care, sub protecția anonimatului, a detaliat că ”Ordinul a venit înainte de Matei Balș. Da, trebuia să stea un pompier, acolo, în permanență, pregătit să intervină, în caz de ceva. Inițial, chipurile, acțiunea ne-a fost prezentată ca o chestiune strictă de monitorizare, exploatare unitate mobilă și pentru cadrele medicale, care deserveau acel container. Noi am primit ordin verbal. Personal, nu am văzut nimic scris! În fiecare zi a fost un coleg acolo, 24 de ore din 24, cât a fost funcțional. Când a avut problema tehnică, postul s-a ridicat. Gheretele sunt ale noastre, oamenii sunt angajații noștri, post fix de lucru și misiunea lor prin ordin era să asigure prima intervenție și monitorizare a modului de exploatare a unității mobile și să, intervină, conform planului de intervenție, dacă ar fi constatat probleme. Măsuri de primă intervenție” Nu cred că o să ridicăm gheretele că sigur or să vină înapoi cu containerele”.
Nica detaliază
Președintele CJ Timiș, Alin Nica, contactat de voceatimișului.ro, a explicat contextul în care a sărit la gâtul lui Raed Arafat, acuzându-l voalat că, dacă a ”aruncat 4 containere prin curțile spitalelor”, are impresia că și-a făcut treaba privind combaterea pandemiei de Covid-19: ”Vă spun de unde a plecat această chestiune. Păi am aflat cu surprindere că din noiembrie, acest tir, care avea 8 paturi ATI și care era parcat în curte la Municipal, nu mai era funcțional și acele paturi nu mai deserveau pacienții din Timișoara si județ. Deci, scăzuse numărul de paturi ATI! Mi s-a părut flagrantă chestiunea asta – presiunea pe ATI a fost justificarea pentru carantinarea Timișoarei, când noi aveam, atunci, practic mai puține paturi decât în noiembrie. Și atunci, a veni să spui aici, tu, Arafat, că noi trebuie să facem cum spui tu, mi s-a părut o mârlănie. Când el, în ograda lui, nu a fost capabil să facă ca acele tiruri să fie încălzite ca să fie folosite și peste iarnă. Într-un final, am înțeles că s-au luat paturile din tiruri si s-a amenajat un alt spațiu, într-o clădire a Primăriei Timișoara”.
Referitor la faptul că pompierii făceau, până aseară, de planton lângă unitățile mobile de ATI ale lui Raed Arafat, președintele Alin Nica a completat: ”Am înțeles că a fost un incident, la un moment dat cu unitatea mobilă și bănuiesc că, de aceea, s-a luat această măsură. Sincer, nu știam de chestiunea asta, că săracii oameni fac pază. Nu comentez! Ce aș putea spune la așa ceva (n.n. Nica râde)? Trebuie să discutați cu prefectul județului pentru că el e cel care asigură comanda operațională”.
La loc comanda!
Faptul că celebrele unități mobile de ATI, achiziționate în pandemie ”ca să mai ia presiunea de pe spitale și secțiile de specialitate”, noi-nouțe, sunt păzite de pompieri, non-stop, ca să nu ia foc, spune extrem de mult. E ca și când, de exemplu, toți timișorenii, care-și achiziționează vreo casă sau mașină nouă, ar face un contract cu ISU, ca să-și asigure bunurile.
Și, în fața fiecărei proprietăți, ISU ar planta câte o gheretă și câte un pompier, care să asigure prima intervenție împotriva flăcărilor, până vin autospecialele. Dincolo de resursa umană și sporurile de noapte, ambele suportate de la bugetul de stat, astfel de ordine, fie scrise sau verbale, nu pot avea decât o singură explicație. Una singură!
PS: Precizăm că am încercat să luăm legătura, atât cu cei de la ISU Timiș cât și cu prefectul de Timiș, useristul Zoltan Nemeth, pentru un punct de vedere oficial vizavi de această anomalie, dar fără sorți de izbândă, în ciuda apelurilor și mesajelor insistente. Pe măsură ce vom avea părerile domniilor lor, vom veni cu completările de rigoare, în măsura în care acestea vor fi exprimate.
[responsive_youtube http://www.youtube.com/watch?v=mU6ezvPfaGI]