O parte din RESTRICŢIILE de pe Calea Martirilor se ridică. Cum se va circula de luni

- Advertisement -

Traficul în zona Căii Martirilor se va relaxa considerabil. Asta după ce o parte din lucrările prevăzute în cadrul proiectului de lărgire la patru benzi a tronsonului dintre strada Lidia şi ieşirea din Timişoara au fost realizate.

„Direcţia Tehnică a primăriei municipiului Timişoara anunţă că a fost avizată favorabil, de către Comisia de circulaţie de la nivelul municipiului, deschiderea traficului rutier pe două benzi de circulaţie pe Calea Martirilor, pe tronsonul cuprins între strada Gavriil Musicescu şi limita administrativ-teritorială a oraşului, începând de luni, 24 aprilie 2017, de la ora 9 dimineaţa?”, a anunţat primăria.

Şantierul a fost deschis în anul 2016, iar contractul privind executarea lucrărilor în valoare de 2.2 milioane de lei a fost câştigat de firmele Super Construct şi Electroechipament Industrial. Proiectul include şi reamenajarea intersecţiilor Calea Martirilor – str. Mureș și Calea Martirilor – str. Musicescu.

.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore

Articole asemănătoare

Din aceeași categorie