RATT informează că joi, 16 octombrie 2014, între orele 15:30 şi 17:30, la iniţiativa organizatorilor Oktoberfest Timişoara 2014, traficul rutier de pe traseul strada Oituz (Facultatea de Arte) – Piaţa Mărăşti – Calea Al. I. Cuza – Piaţa Consiliul Europei – parcarea Iulius Mall va fi restricţionat în vederea desfăşurării unei parade cu căruţe tradiţionale şi participanţii festivalului.
În aceste condiţii, liniile de troleibuz 11, 14, 17 şi 18 şi liniile de autobuz Expres 2 şi 40 vor circula în funcţie de cum va fi dirijată circulaţia de către Poliţia Rutieră, fără ca vreun traseu dintre cele menţionate să fie modificat.
După încheierea paradei, mijloacele de transport de pe liniile menţionate vor circula după programul normal.