Pascotă se impune în prima etapă de ”Național”, 2 în 1, de la Adâncata. Ce strategie infailibilă și-a ales! FOTO

- Advertisement -

Desfășurată pe circuitul ”Motor Park România” de la Adâncata, prima etapă a Campionatului Național de Motociclism Viteză, comună cu cea a Campionatului Internațional ”Open” al României, a făcut ca la start să se afle, pe lângă piloții români, și doi reprezentanți ai Bulgariei, unul dintre ei fiind ”rivalul” lui Pascotă la câștigarea unui nou titlu de campion al Europei de Est, întrucât în plan național, sportivul de la clubul Pascotă Racing Team nu pare a avea adversari.

Svetlin Ivanov, unul dintre cei doi motocicliști bulgari aflați la start, a condus mai mult decât jumătate din cursă, dar Ionel Pascotă a stat ”la cutie” și a ”atacat” la momentul potrivit. Timișoreanul a urcat în fruntea plutonului și a rămas acolo până la final, adjudecându-și primul loc în clasament, la o diferență de 4 secunde, față de Ivanov. Pe locul trei la ”Open” a sosit celălalt participant din Bulgaria, Boiko Bozhinov, adversarul lui Ionel Pascotă în Campionatul European de Est. Așa cum era și normal, la festivitatea de premiere, Pascotă a fost mândru de faptul că, datorită performanței sale, a putut asculta Imnul României.

”A fost o cursă foarte frumoasă, cu atât mai mult cu cât ea a avut loc în România! În afară de asta, pentru mine a avut o însemnătate aparte datorită faptului că, la finalul ei, s-a intonat imnul național al țării noastre, ceea ce este deosebit! A fost greu, azi, dar am avut o tactica pe care am urmat-o cu rigurozitate și a dat roade. Am mers în spatele locului doi până când am simțit că e momentul să atac decisiv, am făcut-o și apoi n-am mai cedat primul loc. Sunt bucuros pentru o nouă victorie și îmi doresc să o țin așa până la finalul sezonului. Le mulțumesc tuturor celor care sunt alături de mine, de la sponsori și autoritățile locale până la suporteri, care, au fost în număr mare pe marginea circuitului de la Adâncata”, a declarat Ionel Pascotă, la finalul cursei.

În clasamentul competiției naționale, unde același Ionel Pascotă s-a aflat pe prima poziție, giroceanul a fost urmat de Adrian Ciujdea, de la Steaua București, și de Emil Drăghici, de la Amkart București.

Alături de Ionel Pascotă, de pe marginea circuitului a asistat la cursă și tatăl său, Ionel Pascotă Senior (foto, în galerie), și el la rându-i multiplu campion național al României la motociclism viteză.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore

Articole asemănătoare

Din aceeași categorie

Debut „castigator” în noul sezon de motociclism viteză pentru Patrick și Ionel Pascotă

Primele două etape ale Campionatului Național de Viteză pe...

Lucian Miron, legitimat la CSU UVT Timisoara, campion national la sah, in 2019

Cunoscuta expresie - cei din urmă care vor fi...

Documentarul Pascota – cea mai titrata familie de sportivi din istoria motorsportului romanesc

Cea mai titrată familie din istoria sporturilor cu motor...

Cinci noi titluri de campion intra in vitrina familiei Pascota, in 2018: Trei obținute de Ionel și două de Patrick

Performanțe onorabile obținute de Ionel și Patrick Pascotă. Dacă...

REUȘITELE se țin scai de familia Pascotă. Patrick, campion național

Victoriile se țin lanț în familia Pascotă. La doar...