Primele experiențe ale celor 180 de participanți au constat în vizitarea tuturor sediilor facultăților din universitate și cunoașterea orașului. Aceasta din urmă s-a realizat în cadrul unui tur al orașului care a marcat principalele puncte de atracție turistică: Piața Operei, Catedrala Mitropolitană, Piața 700, Parcul Poporului, Prefectura etc. Nu a fost neglijat nici spiritul autohton, elevii participând la meciul de rugby dintre RCM Timișoara și CSM București, ținând galerie echipei locale, care a și câștigat la final.
Timp de două săptămâni aceștia au beneficiat de un program variat, care a îmbinat educația formală cu cea non-formală și cu diverse alte activități. În materie de educație formală, elevii au participat timp de 5 zile la cursurile facultății alese, având parte de simularea procesului academic. Cursurile nu au fost unele obișnuite, dată fiind perioada scurtă de timp, dar au avut o latură aplicativă, care a vizat evidențierea trecerii de la orele de liceu la cursurile predate în universități.
Pentru partea de dezvoltare personală au fost organizate 6 traininguri pe diverse teme, precum: Public Speaking, Team Management, Scrierea Proiectelor etc. Trainingurile s-au desfășurat timp de două zile, la Facultatea de Economie și Administrarea Afacerilor, fiecare participant având dreptul să ia parte la două dintre ele.
Au existat de asemenea activități creative precum compunerea și interpretarea unui imn al proiectului, probă care a pus la încercare spiritul poetic și creativitatea participanților, confecționarea unei mascote pentru fiecare facultate, fapt care a scos în evidență latura ingenioasă a fiecărui grup de elevi și o probă care să evidențieze specificul fiecărei facultăți (de exemplu Facultatea de Arte și Design a organizat o expoziție, Facultatea de Drept a simulat un proces, Facultatea de Chimie, Biologie și Geografie a organizat un spectacol de experimente chimice etc.).
Nu au lipsit nici treasure hunt-ul, devenit deja o tradiție a proiectului, vizitele la muzeele orașului sau activitățile sportive. La treasure hunt participanții au fost împărțiți în 15 echipe, având un traseu de aproximativ 10 km, traseu ale cărui check-pointuri au fost diverse puncte cunoscute de elevi din turul orașului. Fiecare echipă a plecat din Complexul studențesc, împreună cu doi însoțitori și a avut ca punct de sosire Universitatea de Vest din Timișoara, unde se găsea ascunsă marea comoară. Această probă a stimulat colaborarea între participanții diferitelor facultăți și a făcut posibilă remarcarea unor calități specifice fiecărui participant.
Punctul culminant al proiectului a fost reprezentat de sesiune, când elevii au fost puși în situația de a arăta cât de mult au învățat în aceste două săptămâni. O medie a notelor obținute în sesiune este mai mare de 7,5, medie care dovedește că elevii au fost selectați calitativ și cu siguranță vor trece cu brio și de proba bacalaureatului care urmează.
De asemenea, în seara zilei de 4 august, elevii au participat la concertul susținut de artistul Emil Kindlein, împreună cu fiul său Eric, la Sinagoga din Cetate. Acesta a avut atât un rol cultural, unii dintre elevi aflându-se pentru prima oară într-o sinagogă, cât și unul educativ, concertul fiind nu numai o dovadă a faptului că muzica bună încă trăiește, precum și o lecție de viață, care ar poate fi rezumată în vorbele artistului ”Fiți nume, nu numere!”. Alte lecții la fel de importante au fost „predate” și în cadrul proiecției de filme motivaționale, organizată la Grădina de Vară cu sprijinul celor de la Asociaţia Dreams for life, precum și în cadrul dezbaterii antidrog, care a avut loc la Casa Tineretului.
”West Summer University este din punctul meu de vedere cel mai greu, dar și cel mai frumos proiect al nostru. Este cel mai greu, deoarece trebuie să cunoaștem o mulțime de oameni noi și să relaționăm cu fiecare. Este cel mai frumos petru că legăm prietenii, ne atașăm de toți participanții și abia așteptăm să treacă anul să organizăm încă o ediție. Faptul că de la an la crește simțitor numărul de aplicații și numărul de participanți, faptul că avem elevi din aproape trei sferturi dintre județele țării, iar anul acesta am reușit să atragem și elevi din Republica Moldova, nu poate decât să ne bucure. Le mulțumim celor care au „pariat” de la început pe acest proiect și au avut încredere în noi și ne pare rău că s-a terminat și ediția din 2014” a declarat Lavinia Achim, Press Officer OSUT.
”OSUT a demonstrat încă odată că proiectele noastre sunt de succes şi au un impact foarte mare asupra participanţilor. Cei 180 de elevi s-au dezvoltat pe parcursul a două săptămâni, au descoperit viaţa de student şi suntem convinşi că acum sunt capabili să facă o alegere responsabilă pentru viitorul lor. Îi aşteptăm cu drag din nou la Timişoara şi la Universitatea de Vest şi sperăm să fim colegi peste un an” a explicat Vlad Cherecheş, preşedinte OSUT.
Proiectul West Summer University nu ar fi fost un proiect de succes fără ajutorul unor parteneri de nădejde. Pe această cale, OSUT mulțumește Universității de Vest din Timișoara pentru găzduire și pentru susținerea pe care o acordă an de an proiectului, Organizației Studenților Basarabeni, care au avut un rol foarte important atât în promovarea proiectului peste Prut, cât și în organizarea acestuia, Primăriei Municipiul Timișoara, Regiei Autonome de Transport Timișoara și Direcției Județene pentru Sport și Tineret, precum și Consiliului Național al Elevilor și Inspectoratelor Școlare Județene, care au sprijinit partea de promovare a proiectului.