Sensul giratoriu suspendat promis de primarul Nicolae Robu nu este nici măcar la stadiul de proiect. Asta susţin consilierii PSD Mihai Ritivoiu şi Dan Idolu. Aceştia au susţinut astăzi o conferinţă de presă în cadrul căreia au explicat că proiectanţii cu care lucrează CFR nu au ajuns la stadiul anunţat de primarul Robu marţi.
Mai exact, pesediştii susţin că planşa prezentată de primar este descărcată de pe internet şi că reprezentanţii CFR nu au purtat discuţii cu autorităţile locale şi judeţene despre vreun sens giratoriu suspendat precum cel promis de Nicolae Robu pentru strada Enric Baader.
Consilierul local Dan Idolu a declarat că „proiectanții nu au purtat asemenea de discuții de detaliu legate de proiectele concrete care se vor face prin lucrările finanțate de Uniunea Europeană pentru CFR. Proiectantul deocamdată elaborează studii de fezabilitate, a avut discuții cu autoritățile de la Caransebeș și Arad și acum trei săptămâni a fost la Consiliul Județean. E faza de tatonare, încă nu s-a lucrat pe proiectul tehnic. (…) Am pus carul înaintea boilor, am pus o poză când noi discutăm de indicatori tehnico-economici. Se pare că planșa e dată jos de pe internet. Avem indicaţii rezonabile, pentru că proiectantul deocamdată este la faza de studiu de fezabilitate. Cine cunoaște, si domnul primar știe, studiul de fezabilitate indică oportunitatea, nu indică detalii tehnice. Proiectantul tehnic vine cu asemenea detalii. Girația aceea supraterană e de discutat de către specialiști dacă e necesară, dar nu s-a discutat până acum. E sigur necesară o supratraversare pe patru benzi pe strada Baader cu descărcare pe Demetriade. Și aceea va fi sigur. (…) Cei de la CFR sunt limitați de costuri și nu poți peste un buget planificat la Bruxelles să vii cu idei fanteziste numai să dai bine într-o poză”.
foto: arhiva