A fost un weekend plin pentru polițiștii timișeni. Oamenii legii au ieșit pe drumurile din județ, în cadrul unei acțiuni ample, pentru a preveni principalele cauze generatoare de accidente. În total au fost aplicate 700 de sacțiuni rutiere, dintre care aproape 200 au fost pentru șoferii vitezomani.
„În perioada 18– 20 martie a.c., poliţiştii rutieri au desfăşurat activităţi în scopul prevenirii şi combaterii principalelor cauze generatoare de accidente, reducerii riscului rutier pe drumurile naţionale, drumurile judeţene şi în localităţi, precum şi în vederea combaterii conducerii autovehiculelor sub influenţa băuturilor alcoolice şi impunerii respectării normelor legale referitoare la viteza de deplasare. Astfel, poliţiştii au întocmit 2 dosare penale şi au aplicat 702 sancţiuni contravenţionale, dintre care 199 au fost pentru nerespectarea limitelor legale de viteză impuse pe anumite tronsoane de drum şi 140 pentru neutilizarea centurii de siguranţă”, au transmis reprezentanții IPJ Timiș.
Polițiștii au reținut și 23 de permise de conducere și 13 certificate de înmatriculare.
Cu peste 200 km/h pe DN 59
Dintre cei aproape 200 de șoferi amendați, unul s-a remarcat prin viteza cu care circula în momentul în care a fost surprins de aparatele radar. Este vorba despre un șofer timișorean de 26 de ani, depistat pe DN 59 în zona localității Jimbolia. E a fost înregistrat de aparatul radar cu viteza de 201 km/h. El s-a ales și cu o amendă, și cu permisul suspendat pentru 90 de zile.
Oamenii legii anunță că astfel de acțiuni vor continua și în perioada următoare.