Chiar dacă a terminat la egalitate, scor 1-1, cu FC Maramureș, la Baia Mare, Poli Timișoara a promovat după ce principala urmăritoare a echipei bănățene, Damila Măciuca a fost învinsă în deplasarea de la CSM Râmnicu Vâlcea, printr-un gol marcat de Adrian Caius Lungu, în minutul 90 al partidei din Zăvoi.
Partidă dificilă pentru alb-negrii Timișoarei în deplasarea de la Baia Mare. Elevii lui Velcea și-au jucat cartea promovării, dar asul din mânecă a ieșit de nicăieri.
Pe o vreme nu tocmai prielnică, și un gazon deloc favorabil sportului rege, elevii lui Velcea s-au chinuit enorm la Baia Mare, contra unei formații care avea nevoie de puncte ca de aer pentru a rămâne în eșalonul secund. Prima ocazie importantă pentru Poli a venit în minutul 21, când șutul lui Boștină a fost respins de portarul-căpitan al băimărenilor – Ștețca. În ultimele secunde ale primei repize, Oltean, de la gazde, înscrie în poarta lui Kirev, iar situașia devenea complicată pentru bănățeani.
La numai două minute de la ”reluare”, Szekely execută o lovitură liberă din marginea careului și înscrie un gol mai mult decât important, iar scorul devenea 1-1. Singura fază cu adevărat notabilă, până la finalul meciului, avea să fie eliminarea lui Bărbuț, pentru cumul de ”galbene”. Fluierul de final aducea doar un punct în vistieria celor de la Poli, însă bucuria avea să vină la o oră după finalul jocului de la Baia Mare.
Principala urmăritoare a celor de la Poli Timișoara, Damila Măciuca, juca în deplasarea de la Râmnicu Vâlcea, meciurile în care erau implicate toate echipele începând la ora 18:00, cu o mică întârziere în cazul partidei de la Baia Mare, cauzate de lipsa asistenței medicale la partidă. Deși trebuiau să se încheie la scurtă vreme una de cealaltă, partidele în care erau implicate Poli și Damila s-au încheiat la o oră distanță, întrucât la Vâlcea a avut loc o rupere de nori, ceea ce a transformat terenul de joc într-un lac. După ce ploaia a stat, organizatorii au depus eforturi supraomenești pentru a evacua apa de pe gazon, iar după circa o oră partida s-a reluat. Vizibil obosiți (cel puțin psihic, dacă nu și fizic), cei de la Damila au cedat încet-încet iar în minutul 90 avea să vină marea lovitură, când, Adrian Lungu, fundaș al celor de la CSM Râmnicu Vâlcea, avea să înscrie printr-un șut formidabil, deschiderea scorului și rezultatul, 1-0, care avea să fie final, o trimit pe Poli Timișoara în Liga I.
FC Maramureş: Şteţca (c), Duruş, Faye, Cornea, Oltean, Istrofor, Chivoiu, Krausz, Fl. Achim, Biţiş și Gego. Au mai intrat: Deac, Tănasă și P. Achim. Antrenor: Romulus Buia.
Poli Timișoara: Kirev – Nohai, Petre (c), Şeroni, Marovic, Bărbuţ, Poparadu, Trandu, Bălace, Szekely și Boştină. Au mai intrat: Dobricean și Nanu. Antrenor: Valentin Velcea.