Polițiștii nu-și mai văd capul de treabă! Șoselele din Timiș, invadate de șoferi băuți

- Advertisement -

La data de 28 iunie, în jurul orei 23.00, poliţiştii oraşului Deta şi cei din cadrul Secţiei 9 Rurale Jebel au oprit pentru control un autoturism care se deplasa pe D.J. 595, în localitatea Ghilad. Poliţiştii au procedat la testarea conducătorului auto, un bărbat în vârstă de 43 de ani, din localitatea Ghilad, cu aparatul alcooltest, rezultând valoarea de 0,94 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Mai mult, în noaptea de 28 spre 29 iunie, în jurul orei 02.30, poliţiştii Secţiei 12 Rurale PeriamPost de Poliţie Variaş au oprit pentru control, pe Drumul Județean 692, un autoturism condus de un bărbat în vârstă de 49 de ani. Întrucât şoferul emana vapori de alcool, poliţiştii au procedat la testarea acestuia cu aparatul etilotest, rezultând valoarea de 1,15 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Tot în aceeași noaptea, în jurul orei 03.05, poliţiştii Secţiei 2 Timişoara au depistat un bărbat în vârstă de 38 de ani, în timp ce conducea un autoturism pe strada Liviu Rebreanu, din municipiu, fiind sub influenţa băuturilor alcoolice. În urma testării conducătorului auto cu aparatul etilotest, a rezultat valoarea de 0,94 mg/l alcool pur în aerul expirat.

La data de 29 iunie, în jurul orei 17.30, poliţiştii Serviciului Rutier au oprit pentru control, pe strada Lidia, din municipiul Timişoara, un autoturism al cărui conducător auto emana vapori de alcool. Poliţiştii au procedat la testarea şoferului, o femeie în vârstă de 35 de ani, din Timişoara, cu aparatul etilotest, rezultând valoarea de 0,85 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În cursul nopţii, în jurul orei 01,15, poliţiştii Serviciului Rutier au depistat un tânăr de 19 ani, din Timişoara, în timp ce conducea un autoturism pe bulevardul Cetății, din municipiul de domiciliu, fiind sub influenţa băuturilor alcoolice. Procedându-se la testarea conducătorului auto cu aparatul etilotest, a rezultat valoarea de 0,83 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Toţi conducătorii auto au fost conduşi la spital pentru recoltarea probelor biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei. În toate cazurile, poliţiştii au întocmit pe numele şoferilor dosare penale sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere de către o persoană care, la momentul prelevării mostrelor biologice, are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge ”.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore

Articole asemănătoare

Din aceeași categorie

Amenzi de peste 60.000 de lei date de poliţişti, în câteva ore! Au fost reţinute şi 31 de permise de conducere

Poliţiştii rutieri au acţionat ieri, în intervalul orar 10:00-18:00,...

Posibilă tragedie evitată de jandarmi, la Timişoara! Un tânăr a pus în pericol siguranţa mai multor persoane

Un echipaj de jandarmi din cadrul Grupării Mobile Timişoara,...

O nouă acțiune de deratizare la Timișoara, în perioada 15-30 noiembrie!

Primăria Timişoara anunță că, în perioada 15 – 30...

Poliția Rutieră Timiș a tăiat în carne vie

E greu de crezut că și azi mai sunt...