Cine este Andreea Pascaru? O întrebare la care, probabil, se poate răspunde într-o carte. Una care să conțină 2127 de volume, iar fiecare culegere să aibă vreo 374 de pagini. Si asta, cu siguranță, ar fi doar prima parte a trilogiei.
Pentru că dincolo de cifrele absolut aleatorii, povestea de viață sau de succes a Andreei Pascaru – depinde cum o vede fiecare – este una absolut fabuloasă. Un miracol de contradicții divine! Și, fără nicio exagerare, demnă de un adevărat film artistic. Practic, un îndemn pentru orice femeie care ia viața in piept, dă de pământ cu ea și scoate, la suprafață, tot ce e mai bun și nobil.
Andreea Pascaru a apărut într-o lume a bărbaților. Mult după Eva! Nu a gătit niciodată purtând tocuri. Din contră, și-a tras în picioare cizmele de gumă sau a umblat desculță, ori de câte ori situația a impus-o. Nu calcă perfect nici măcar cămășile, dar e mândră și are atitudinea potrivită, de fiecare dată când îmbracă costumele tradiționale Swahili. Și, mai mult decât orice, nu spune niciodată „nu”. Cu atât mai mult când vine vorba despre comunitatea care a primit-o cu brațele deschise, la celălalt capăt al pământului, tocmai în Africa, în Zanzibar, în îndepărtata Tanzanie.
Înainte de toate, Andreea Pascaru este timișoreancă. Și nu a avut niciodată vreun titlu prețios pe cartea de vizită și nici vreun nume scrijelit cu auriu pe ușa biroului său. Nu o găsiți nici în media, nici pe rețelele de socializare și nici în topul celor mai influente femei de afaceri. Nici măcar din România! E mult prea modestă!
Totuși, e impecabilă pentru că, zilnic, fie că vrea fie că nu, este obligată să ia decizii importante pentru viețile a zeci de oameni. Și, nu in ultimul rând, poate pentru cel mai prețios și scump “trofeu” din viața sa: Noreen, o fetiță pe care, după ani de luptă și convingeri cu statul tanzanian, a reușit să o înfieze, legal. Mai mult, să-i dea o direcție și să-i imprime principii solide de viață.
Din Ciarda Roșie, în jurul lumii
Andreea a plecat de jos, dintr-o familie absolut normală, fără ”pedigree”. Oameni obișnuiți! A copilărit, alături de sora sa, Diana, mai mare cu un an, în cartierul Ciarda Roșie de la marginea Timișoarei. Ulterior, a urmat cursurile liceului ”Electrotimiș”, în Calea Buziașului, tocmai pentru că era aproape de casă. Mai apoi, după o pauză de 3 ani, s-a înscris la Universitatea de Științe Agricole a Banatului, unde a absolvit Facultatea de Management Turistic și Comercial.
În 2010, alături de familie, din dorința de a-și crea noi oportunități și o situație financiară mai bună, Andreea Pascaru a călătorit și a lucrat în turism, cam în toată Europa. După care a luat la pas în America de Nord și Australia: ”Din fericire, viața mi-a permis, în repetate rânduri, să fac salturi imense. Am crescut, astfel, sub toate aspectele, mai ales pe plan spiritual și familial. Așadar, mă consider o persoană extrem de norocoasă. Cred cu tărie că, doar ieșind din zona de confort, am reușit să evoluez, din toate punctele de vedere. Nu a fost ușor. Am avut momente delicate când chiar am vrut să renunț dar mereu mi-am găsit echilibrul și puterea de a merge mai departe”, povestește timișoreanca.
Andreea Pascaru este, azi, rezidentă în Tanzania, chiar în Zanzibar. Primul contact cu Africa l-a avut în 2017, când s-a dus să viziteze munții Kilimanjaro. Din prima clipă, continentul negru a fermecat-o: ”Încă de atunci, am știut că pot să fac mai mult pentru oameni. Și mi-am urmat drumul, implicându-mă în acțiuni de voluntariat și punând umărul la nevoile comunităților. Am călătorit și am muncit foarte mult. Partea bună e că, într-una din deplasările mele, la un centru de plasament, am întâlnit-o pe Noreen, un copil de care m-am îndrăgostit iremediabil și pe care, ulterior, l-am adoptat. Azi, Noreen are 7 ani și suntem împreună, deja, de 3 ani”.
Timișoreanca povestește că a întâlnit-o pe Noreen în centrul de plasament din Arusha – Kilimanjaro, unde desfășura activități de voluntariat, în sprijinul copiilor orfani din Africa. ”Când ne-am apropiat și am realizat că suntem făcute una pentru cealaltă, am demarat procesul legal de adopție, în Tanzania. Nu a fost deloc simplu și nici ușor să conving statul african că o femeie singură, necăsătorită, venită din Europa de Est, se poate descurca cu un copil. Dar, în final, a fost bine. Când mi-au venit actele de adopție, a fost cea mai fericită zi din viața mea. M-am simțit împlinită. De atunci, suntem nedespărțite și trăim, zilnic, ca orice familie”, spune Andreea Pascaru.
Plajele din Zanzibar
Chiar și după adopția micuței Noreen, Andreea Pascaru și-a continuat acțiunile de voluntariat: a îngrijit, spălat și hrănit, chiar și din fonduri proprii, orfani din diverse centre de plasament din Tanzania. Mai mult, s-a implicat în strângeri de fonduri pentru copiii tribului Maasai, din zona lacului Manyara, situat în celebrul parc național Serengeti: ”E o plăcere să îi văd zâmbind și o împlinire să știu că pot să fiu utilă. Când îi văd pe toți copiii în jurul meu, așa gălăgioși cum sunt și cu toată afecțiunea pe care o revarsă asupra mea, realizez cât sunt de norocoasă. Și îi mulțumesc lui Dumnezeu în fiecare zi”.
Timișoreanca consideră că filantropia, în Africa, este ”extrem de anevoioasă și cu multe aspecte disfuncționale” dar important este rezultatul, la finalul fiecărei zi de muncă. Plus, experiențele personale acumulate, despre care spune că îți dau puterea și credința de a merge mai departe și ușurința de a face diferența dintre ”a fi” și ”a avea”. ”Consider ca răspunsul la toate situațiile vieții este, indubitabil, iubirea. Iubirea aceea complet necondiționată și rară, iubirea fata de sine, în primul rând, și iubirea față de oameni și viață. Africa m-a făcut omul de azi. Și o iubesc pentru asta! A fost extrem de provocator însă orice lucru frumos sau valoros trece printr-un proces dur de formare, în prealabil”, susține Andreea Pascaru.
Pentru a se putea întreține și a-și asigura un trai cât mai bun, cu atât mai mult cu cât acum este responsabilă și pentru viitorul micuței Noreen, Andreea Pascaru a simțit o oportunitate de business, chiar pe plajele însorite din Zanzibar: ”În deplasările mele, am dat peste o clădire dărăpănată, chiar pe malul Oceanului Indian și am decis să investesc în turism, dacă tot mă pricep. Am renovat-o, alături de părinții mei și cu forță locală de muncă. Așa că, azi, avem un mic hotel-boutique, chiar pe plajă – The White House. Practic, e un business de familie la care muncim toți. Turiști avem din toate colțurile lumii și, dacă totul merge bine, o să vreau să mă dezvolt pe partea aceasta de industrie a ospitalității”.
Planuri de viitor
În acest moment, de câteva luni, Andreea Pascaru se află în Timișoara. Și nu a venit decât cu un singur scop. Mai exact, să-i ofere micuței Noreen o educație, fiind de părere că școlile în Europa sunt mult mai competitive și adaptate la nevoi, decât cele din Africa: ”Când am ajuns în România, primul lucru a fost să depun actele pentru recunoașterea adopției și, acum, așteptăm transcrierea și legalizarea documentelor, tocmai pentru a o putea înscrie pe Noreen, din toamnă, la școală, în Timișoara, chiar din clasa I-a. Acum, fiica mea e la o grădiniță privată și se acomodează cu tradițiile și viața de aici. Îi place maxim și vorbește, deja, foarte bine limba română, cu atât mai mult că, în Tanzania, atât eu cât și părinții mei, ne-am ocupat de ea, deschizându-i orizonturile pentru limba noastră maternă”.
Azi, Andreea Pascaru este alături de Noreen, la primul ei contact cu orașul de pe Bega. Și lucrurile sunt cât se poate de clare și de organizate pentru că, în lipsa mamei sale, care va fi nevoită să se împartă între Zanzibar și Timișoara, Noreen va rămâne în grija mătușii sale, Diana. Dar nimeni nu disperă, așa cum spune Andreea Pascaru, pentru că tot ”sacrificiul” are la bază educația micuței Noreen: ”Da, știu că nu o să fie simplu pentru niciuna dintre noi, dar e singura soluție viabilă. O să vin periodic, iar vacanțele, cu siguranță, le vom face împreună. Vom fi nedespărțite, așa cum suntem și acum”.
Chiar și așa, lumea Andreei Pascaru nu se oprește, nici de această dată, la primul obstacol. Nu e nici prima și nici ultima provocare! Întotdeauna, timișoreanca a căutat să-și ducă la bun sfârșit, pas cu pas, misiunile și așteaptă, cu nerăbdare, să dea piept cu următoarea chemare din viața ei. Și explicația e simplă: nu acceptă să primească un lucru, dacă nu-l merită! Obține totul prin munca ei, tocmai pentru că doar ea știe ce are de făcut ca să-și îndeplinească visul…
Felicitări, am cunoscut aceasta persoana ,..și nu pot sa am decât laude și vorbe de bine. Felicitari Andreea…și ,ma bucur pentru fetița ta.
Cum pot lua legătura cu dra andreea , vreau sa ajut persoanele in dificultate pe acele tărâmuri ale pamantului
Unde găsim un link către hotelul Andreei?… sau o modalitate de contact?… fiindcă e mult mai simplu dacă pe o insulă la capătul lumii poți avea un conațional care îți vorbește limba și care te poate îndruma în explorarea paradisului. (Am încercat pe Booking, dar am găsit pe insulă, două hoteluri cu același nume, The White House).