Așa cum v-am „povestit” încă din „episoadele” trecute, primarul comunei Sacoșu Turcesc are o întreagă moșie pe raza comunei pe care o păstorește de ani buni. Gabriel Koller are, conform declarației de avere, teren ce depășește suprafața de 44 de hectare. Poate nimic ieșit din comun până aici.
Din aceeași declarație de avere putem vedea că același primar deține, în coproprietate, două case de locuit. Una dintre acestea se găsește chiar în Sacoșu Turcesc în timp ce a doua este pe raza satului Icloda. Dacă imobilul din Sacoş este deținut împreună cu mama sa, Koller Mărie, primarului revenindu-i un sfert din acesta, cel aflat la marginea localități Icloda în aparține în proporție de 75% lui Koller Gabriel, în timp ce un sfert din casă este deținută de Koller Tristan – fratele primarului, care este și consilier local al comunei Sacoșu Turcesc. Nimic ieșit din comun veți spune, dar „spectacolul” de-abia acum începe…
Conform declarațiilor de avere, ambele imobile sunt în proprietatea lui Gabriel Koller din 2006. Dacă cea din Sacoşu Turcesc are o suprafaţă de 157 de metri pătraţi, cea din Icolda are nu mai puţin de 234 de metri pătraţi. Ambele vile (în adevăratul sens al cuvântului) au fost ridicate fără autorizaţie de construcţie.
Vila din Icloda, care, aşa cum se vede din imagini, se află într-un „Paradis Verde”, a primit autorizaţia de construcţie, conform site-ului Consiliului Judeţean Timiş, în 2012, deşi casa figurează în actuala stare încă din 2006. Nu mai pomenim de faptul că, de fapt, pe domeniul de la Icloda se găsesc două case, doar că una dintre acestea este „adăpostită” în curtea celei ce poate fi văzută în imagini, iar drumul care duce la casa edilului Koller este „capăt de linie” chiar în faţa porţii sale. În jurul vilei situate la marginea satului Icloda nu se găseşte nicio altă casă, edilul având un peisaj de basm în acea locaţie, cu foarte mult spaţiu verde, copaci de jur-împrejur şi râul Pogonici, care trece la doar câţiva metri prin spatele curţii primarului. Ba mai mult acesta are în faţa casei un teren suficient de mare, pe care se găseşte o groapă de mari dimensiuni, intenţia edilului fiind aceea de a-şi amenaja acolo propria baltă de pescuit. Merită să mai amintim faptul că drumul până în faţa casei edilului este „şnur”, în timp ce locuitorii din Uliuc şi Unip îşi cară cu greu maşinie prin „hârtoapele” existente pe drumul comunal ce leagă cele două localităţi de Sacoşu Turcesc.
Cea de-a doua vilă, cea din Sacoşu Turcesc, nu are nici acum autorizaţie de construcţie, în condiţiile în care aceasta, în urmă cu câţiva ani, nu era decât o căsuţă umilă, însă din 2000 şi până în prezent, adică de când a preluat funcţia de primar, Koller a renovat-o complet (sau mai exact spus a demolat casa veche şi a făcut una nou-nouţă), noua locuinţă devenind mult mai impunătoare, terenul aferent acesteia fiind de asemena destul de „bogat”.
Un amănunt interesant este legat de faptul că primarul Koller specifică în declaraţiile de avere că ambele case sunt moştenite însă, ca o ciudăţenie, doar casa din Icloda este pe un teren care îi aparţine – teren cumpărat în 2010(!), împreună cu fosta soţie – acesta având o suprafaţă de 1.439 de metri pătraţi. Celelate două parcele de teren aflate în posesia lui Koller sunt, conform declaraţiilor de avere terenuri agricole.
Tot despre primarul de la Sacoşu Turcesc, Gabriel Koller, puteţi citi:
– Abracadabra cu un cont “baban”, fără ca ANI să se sesizeze. Primarul din Sacoşu Trucesc, adevărat magician în declaraţii de avere;
– Protest pentru drumul dezastruos ce leagă Unip şi Uliuc de comuna Sacoşu Turcesc. Primarul: “Vino cu asfaltul de-acasă”;
– Ilegalităţi peste ilegalităţi! Dacă vrei siloz în mijlocul satului, îl faci, fără aprobare, în Sacoşu Turcesc FOTO/VIDEO;
– INCREDIBIL! Elevii din comuna Sacoşu Turcesc nu mai merg la şcoală din cauza incompetenţei primarului, toate relatate de noi în ultima perioadă, dar fără ca vreuna dintre acestea să-şi găsească un final „feiricit”, nici măcar problema copiilor care nu mai frecventează cursurile şcolilor de pe raza comunei pentru că nu există un şofer disponibil pentru a transporta elevi către acestea.
Sa ii fie rușine primarului Koller pentru ca nu face absolut nimic pentru cetățenii care îl votează, în Otvesti străzile nu sunt foarte multe dar nu au strop de asfalt.
Drumul spre casa din Icloda este șnur, dar având în vedere ca este drumul spre casa Domnului primar Koller este ață pentru ca el nu își permite sa meargă cu mașina prin service sa schimbe bucșe, pivoți, etc de la gropile din drumul spre casa,.
Oare autoritățile statului nu se sesizează din oficiu pentru a-l lua la puricat pe acest domn primar.
Rușine domnule Koller, RUȘINE, RUȘINE
Atunci nu mai scrieti minciuni!!!!
E si am uitat sa precizez ceva acest Sinca, sa isi plateasca datoriile catre fosti angajati si mai apoi sa iasa in fata cu fruntea sus nu asa. El este mult mai „murdar” decat Koller!!!!
De ce vorbiti asa doar la comanda domnului Sinca,caruia nu ii mai ajung banii lui si fiului sau care sunt niste lacomi. De ce acum? In urma cu cativa ani domnul Sinca nu a vazut problema asta a asfaltarii drumului,de ce?Vorbiti cu Dansul sa vedeti de ce. Eu sunt foarte deacord ca trebuie asfaltat,dar stati sunteti chiar asa de incuiati, bati din palme si s-a facut drumul(abracadabra). Si nu mai mintiti si infloriti atat :”Conform declaraţiilor de avere, ambele imobile sunt în proprietarea lui Gabriel Koller din 2006. Dacă cea din Sacoşu Turcesc are o suprafaţă de 157 de metri pătraţi, cea din Icolda are nu mai puţin de 234 de metri pătraţi. Ambele vile (în adevăratul sens al cuvântului) au fost ridicate fără autorizaţie de construcţie.” Si apoi cu un rand mai jos va contraziceti singur:”Vila din Icloda, care, aşa cum se vede din imagini, se află într-un “Paradis Verde”, a primit autorizaţia de construcţie, conform site-ului Consiliului Judeţean Timiş, în 2012, deşi casa figurează în actuala stare încă din 2006.” Si apoi:” pe domeniul de la Icloda se găsesc două case, doar că una dintre acestea este “adăpostită” în curtea celei ce poate fi văzută în imagini,” aceasta casa „adapostita” ar fi foarte buna pentru un domn ca domnul Sinca……
Hai sa va pun si eu o intrebare dumneavoastra il cunoasteti personal pe acest Koller???